Președintele Consiliului Județean Suceava a primit cea mai înaltă distincție din Patriarhia Română

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a primit marți, din mâinile Arhiepiscopului Calinic al Sucevei și Rădăuților, „Crucea Patriarhală”, cea mai importantă distincție din Patriarhia Română. Gheorghe Flutur a devenit astfel unicul sucevean care o deține, conform publicației Monitorul de Suceava.

Distincția a fost oferită în cadrul ceremoniei de sfințire a Centrului Muzeal „Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei, „ca recunoștință față de implicarea în realizarea acestui proiect și pentru întreg sprijinul acordat multiplelor parteneriate cu Biserica”.

„Îi mulțumim nu numai pentru faptul că s-a implicat în lucrarea de aici, ci și pentru faptul că excelența sa susține cam toate proiectele la nivel de eparhie”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Calinic.

„Sunt emoționat pentru recunoștința adusă de Biserica Ortodoxă Română, de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, de Patriarhia Română. Şi vreau să mulțumesc pentru onoranta distincție pe care eu am primit-o și, ca șef al administrației publice județene, vreau să împart distincția cu concetățenii mei din acest județ”, a declarat Gheorghe Flutur.

Președintele Consiliului Județean Suceava a subliniat colaborarea foarte bună între instituția pe care o conduce și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Cu aceeași ocazie, Patriarhul Daniel a mai acordat distincții pentru încă patru suceveni: primarul de Suceava, Ion Lungu, a fost distins cu Ordinul „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, Noul Hozevit”, consultantul Doina Iacoban a primit Ordinul Crucea „Maria Brâncoveanu”, iar inginerului Ciprian Muscă și preotului Viorel Ilișoi li s-a conferit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus”.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a conferit, la rândul său, medalii eparhiale în cadrul ceremoniei.

Despre Cazinoul Băilor

Cazinoul Băilor după renovare. Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Monumentul a fost construit în perioada Imperiului Austro-Ungar, în vremea împăratului Franz Joseph, după proiectul arhitectului vienez Peter von Brang. Proprietate a Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, clădirea a fost ridicată între 1896 și 1898 și inaugurată la 10 iulie 1899.

Fiind afectată puternic în timpul celor două Războaie Mondiale, au existat două încercări de reabilitare, în anul 1926 și în 1960, intervențiile dovedindu-se a fi minimale. În anul 1948 clădirea a fost naționalizată, trecând în proprietatea statului, iar în 1988 aceasta a fost dezafectată din cauza stării avansate de degradare.

Consolidarea și restaurarea clădirii, cu schimbarea destinației în Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor” este un proiect inițiat de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei și finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 5, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.

Lucrările de reabilitare au început în 15 aprilie 2019, recepția lor având loc în data de 15 noiembrie 2023. Valoarea proiectului a fost de aproape 22 milioane de lei, din care 10 milioane asigurate de Arhiepiscopiei, cu sprijinul Consiliuli Județean.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente