Președintele Consiliului de Administrație al Metrorex anunță că lucrările la Magistrala 1 Mai – Otopeni vor începe curând

Președintele Consiliului de Administrație al Metrorex a anunțat marți că lucrările la Magistrala de metroul 1 Mai – Otopeni vor începe curând, conform Agerpres.

Declarația a fost făcută în cadrul evenimentului de deschidere al „Summitului Zilelor Feroviare” organizat de Club Feroviar, în parteneriat media cu AGERPRES, Jurnalul de Afaceri şi Railway.

„Lucrările vor începe cât de curând posibil. Mai este de obţinut un singur aviz, un aviz de utilităţi de la Primăria Capitalei, pentru coordonarea utilităţilor, şi apoi pot începe lucrările pentru construcţia metroului pe tronsonul Tokyo, adică Mall Băneasa – 1 Mai”, a declarat Mihai Barbu.

„Lucrările vor începe de undeva dintr-o parcare din spatele magazinului Ikea, zona comercială Băneasa. Un utilaj a ajuns deja în Bucureşti. El este demontat, urmează să se monteze acolo de unde începe foratul şi apoi va trebui să ajungă şi al doilea utilaj de foraj, care va începe imediat după ce primul sapă o lungime de 200 de metri”, a spus Președintele Consiliului de Administrație al Metrorex.

Secţiunea de sud a Magistralei M6 va avea următoarele staţii: Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokyo.

Foto credit: Facebook / Metrorex

Comentarii Facebook


Știri recente