Părintele Marcel Miron, fost protoiereu al Protopopiatului Huși, a primit luni titlul de Cetățean de onoare al municipiului. Titlul i-a fost acordat în cadrul unei festivități organizate la Cinematograful Dacia.
Consiliul local al municipiului Huși a decis acordarea titlului onorific mai multor personalități remarcabile ale orașului, printre care amintim: doamna profesor Lina Codreanu, profesorul universitar Petru Ioan, părintele Marcel Miron, și părintele Benone Butacu, fost paroh al Bisericii romano-catolice „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” din Huși.
Titlul de cetățean de onoare a fost acordat în semn de apreciere pentru contribuția lor deosebită la dezvoltarea și promovarea valorilor comunității locale.
Părintele Marcel Miron a fost protopop al Protopopiatului Huși aproape trei decenii și paroh al parohiei „Sfântul Toma” din Municipiul Huși.
De asemenea, Părintele Miron este membru al Uniunii Scriitorilor Români, filiala Iași, fiind autorul a mai multe volume de poezie premiate la nivel național.
Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie i-a binecuvântat și felicitat pe toți cei distinși cu acest titlu onorific, mesajul său fiind transmis de Preotul Cosmin Gubernat, Consilier eparhial.
Foto credit: Episcopia Hușilor