Preoții români din Australia și Noua Zeelandă s-au reunit la Melbourne pentru ședința anuală a Adunării Eparhiale

Preoții români din Australia și Noua Zeelandă s-au reunit sâmbătă la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Melbourne pentru ședința anuală a Adunării Eparhiale.

Evenimentul a fost deschis prin rugăciune. Episcopul Mihail împreună cu clericii celor două protopopiate din eparhie au oficiat slujba Vecerniei și Taina Sfântului Maslu.

Întrunirea a continuat cu o sesiune de comunicări despre tematicile anului 2023, proclamat în Patriarhia Română drept „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”.

Duminică după Sfânta Liturghie au avut loc lucrările propriu-zise ale Adunării Eparhiale, cu prezentarea rapoartelor de activitate pe 2022 și propunerea de proiecte viitoare.


Episcopia Ortodoxă Română a Australiei și Noii Zeelande este subordonată direct Patriarhiei Române și cuprinde: Protopopiatul Australiei format din 14 parohii, 8 parohii în formare şi o mănăstire și Protopopiatul Noii Zeelande care include 5 parohii și 2 parohii în formare. La nivelul anului 2014, în Australia se aflau aproximativ 25.000 de români, iar în Noua Zeelandă erau cca  3000 de conaţionali.

Foto credit: Episcopia Ortodoxă Română a Australiei și Noii Zeelande

Comentarii Facebook


Știri recente