Preoții orădeni s-au alăturat Campaniei „Fii erou alături de noi” și au donat sânge

Sub genericul „Fii erou alături de noi”, la Oradea se desfășoară o campanie de donare de sânge, organizată de Asociația Studenților Mediciniști (ASMO) de la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea și Departamentul de Sănătate Publică (SCOPH).

Joi, acestei campanii s-au alăturat mai mulți preoți din cadrul Protopopiatului Oradea, informează Episcopia Oradiei.

Preoții au răspuns inițiativei Părintelui Protopop Simion Goga care a propus ca prin acest gest să se vină în ajutorul unei profesoare aflate în suferință.

Părintele Protopop consideră că nu există pentru creștini un gest mai frumos decât acela de a dona sânge și face trimitere la modelul de viață al Mântuitorului Iisus Hristos.

„Mântuitorul Iisus Hristos nu a dăruit ceva material, dar El S-a dăruit total, până la ultima picătură de sânge. Atunci, nu poate fi un mod mai frumos de a-I urma lui Hristos decât de a dărui ceva din noi, din ceea ce suntem”.

„Eu consider că Mântuitorul Iisus Hristos a fost cel mai mare dăruitor de sânge! El Şi-a vărsat sângele Său şi acest sânge a devenit izvor de sânge, pe care noi îl avem în fiecare Sfânt Potir”.

„N-am putea să ne mântuim numai prin osteneala noastră dacă nu ar fi fost Jertfa lui Hristos de pe Cruce, acele picături de sânge care s-au scurs pentru noi. Când dăm şi noi câteva grame de sânge întoarcem Mântuitorului acel sânge pe care l-a vărsat pentru noi, deoarece îl dăruim unui om bolnav cu care El Se identifică”, a spus Părintele Protopop.

O unitate de sânge donată salvează trei vieți. Clericii din Patriarhia Română vin adesea în sprijinul semenilor prin donarea de sânge, precum şi prin campanii în care îi implică şi pe credincioşi.

Una dintre cele mai importante Campanii este Donează sânge. Salvează o viață!, desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

Foto credit: Episcopia Oradiei

Comentarii Facebook


Știri recente