Preoții din Protopopiatul Bran-Zărnești au donat sânge

donare de sânge

Campania „Donează sânge, salvează o viață” a ajuns și în Protopopiatul Bran-Zărnești, județul Brașov, prin intermediul Asociației „Filantropia Ortodoxă ” a Arhiepiscopiei Sibiului și în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Brașov, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.

Acţiunea de recoltare a avut loc joi, 17 noiembrie, la spitalul din orașul Zărnești. Peste 30 de preoți, dar și credincioși din parohiile brănene, au oferit un exemplu comunității prin donare de sânge și prin disponibilitatea lor de a veni în sprijinul actului medical.

Cu bunăvoința și cu dragostea conducerii spitalului din Zărnești am primit la dispoziția noastră două saloane, unde  ne-am adunat preoții din Protopopiatul Bran-Zărnești dar și câțiva enoriași de-ai noștri. Ne bucurăm că putem fi folositori semenilor noștri care sunt bolnavi și au nevoie de ajutorul nostru, a spus protopopul de Bran-Zărnești, Gheorghe Colțea.

Acțiunea preoților din Protopopiatul Bran-Zărnești a fost mai mult decât binevenită, deoarece nevoia de sânge din spitalele județului Brașov este foarte mare.

Inițiativa a fost foarte binevenită pentru că avem nevoie de sânge tot timpul. În general avem donatori, dar spitalele s-au înmulțit și nevoia de sânge este mare, a spus medicul Lucia Munteanu de la Centrul de Transfuzie Sanguină Brașov.

Slujire și filantropie

Preoții din Protopopiatul Bran-Zărnești au dorit să se implice direct în această campanie de donare de sânge, cu scopul de a sensibiliza oamenii asupra nevoii de a veni în sprijinul spitalelor din județ.

Așa cum știm din mass-media nevoia de sânge este foarte mare în toate spitalele din țară. Îmi face o deosebită plăcere să particip la această campanie. Și în anii trecuți am donat sânge și voi încerca și pe viitor să-i mobilizez și pe cei care fac parte din parohia încredințată spre slujire. Îi binecuvântăm pe cei care au răbdare cu noi și se îngrijesc de sănătatea noastră, a tuturor, ne-a spus pr. Moise Antal de la Parohia Poiana Mărului 2.

Unii dintre preoți au donat pentru prima dată sânge și participat cu interes la campania de donare de sânge.

Este prima dată când donez sânge și cu siguranță o voi mai face pentru că m-am bucurat foarte mult astăzi să ajut această inițaitivă. Ne gândim la persoane care au nevoie de a primi sânge și sperăm ca Dumnezeu să ne răsplătească pentru această jertfă făcută, ne-a spus pr. Ionuț Olteanu de la Parohia Șimon-Nou.

Următoarea acțiune de donare de sânge în Arhiepiscopia Sibiului va avea loc în data de 8 decembrie în orașul Săliște din județul Sibiu.

14990906_1757253524499520_7184445731392557475_o

 

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…