Pregătiri pentru olimpiada de religie

Județul Olt va fi reprezentat la etapa națională de la Cluj-Napoca, în perioada 1-5 aprilie 2013, de către eleva Dorina Stuparu, din clasa a VII-a de la Școala Gimnazială Comani din Drăgănești-Olt, îndrumată de prof. Mihaela Nistor, eleva Georgiana Dobre, din clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială Nr. 2 din Caracal, îndrumată de doamna prof. Mioara Dobre, elevele Monica Trușcă, din clasa a IX-a, și Cristina Rada, din clasa a XII-a de la Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina, îndrumate de domnul prof. Flavius Popescu, eleva Loredana Scutelnicu, din clasa a X-a de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” – Centrul de Excelență din Corabia, îndrumată de doamna prof. Elena Florescu, și de eleva Alexandra Stoian, din clasa a XI-a de la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Caracal, îndrumată de prof. Alexandra Iliescu.

Anul trecut „lotul” județului Olt a obținut, sub îndrumarea prof. Luciana Slujitoru, locul I, cu nota 10, la clasa a VIII-a, prin eleva Monica Trușcă, de la Școala cu Clasele I-VIII „George Poboran” din Slatina, diplomă specială pentru a șasea medie, prin eleva Alexandra Stoian, din clasa a X-a de la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din municipiul Caracal, îndrumată de prof. Alexandra Iliescu, și Premiul special „Episcopul Dr. Nicolae Popovici”, acordat de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, pentru rezultate de excepție elevei Georgiana Dobre, din clasa a VII-a de la Școala cu Clasele I-VIII Nr. 2 din Caracal, îndrumată de doamna prof. Mioara Dobre.

„Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, nădăjduim și anul acesta să fim împreună cu elevii din celelalte județe. Citim mult și ne rugăm ca munca noastră și a dascălilor să ne fie de folos. Bucuria calificării este tot atât de mare, ca și responsabilitatea rezultatelor. Vom merge la Cluj ca pelerini olteni, nu ca elevi dornici doar de rezultate foarte bune. Dumnezeu mi-a dat, cu prilejul acestei olimpiade, șansa de a cunoaște suflete pline de dragoste creștinească, inimi luminate de flacăra nestinsă a nădejdii și minți călăuzite de cunoștință sfântă și cerească”, mărturisește Alexandra Stoian, eleva calificată pentru a cincea oară consecutiv la acest concurs de excelență adresat elevilor cu aptitudini, înclinații și interese deosebite pentru disciplina religie, din clasele VII-XII.

Comentarii Facebook


Știri recente