Preasfințitul Ilarion Făgărășanul: Să ne ridicăm pe umeri crucea vieții

Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul a spus duminică locuitorilor din Tălmăcel că una din condițiile obligatorii ale mântuirii este „să ne ridicăm pe umeri crucea vieții proprii, pe care ne-a rânduit-o Dumnezeu, căsnicia sau călugăria, grija pentru copii, lipsa, boala, ocara sau bătrânețea”.

„În liniște și răbdare, să mergem pe urmele lui Hristos, adică să mergem la biserică, să iubim pe toți oamenii, chiar dacă ei ne urăsc; să miluim pe cei în suferință, să ne rugăm, să răbdam toate, să ne spovedim și să facem voia Lui”, a continuat ierarhul.

Predica Preasfinției Sale a fost prilejuită de oficierea Sfintei Liturghii la Parohia Cuvioasa Paraschiva din localitatea Tălmăcel, informează siteul Mitropoliei Ardealului.

În cuvântul său, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului a vorbit despre lepădarea de sine și condițiile obligatorii ale mântuirii.

Preasfințitul Părinte Ilarion a menționat că o altă condiție obligatorie pentru mântuire, pentru a începe o viață de pocăință, este lepădarea de sine, adică lepădarea de egoism.

„Această patimă, care robește firea omenească, este cu anevoie de cunoscut de mintea noastră și greu de biruit, deoarece ne stăpânește prin tot felul de patimi care izvorăsc din ea”, a subliniat ierarhul.

Potrivit Preasfinției Sale, pentru a ne mântui avem și „datoria de a mărturisi în viață pe Hristos prin faptele noastre, prin exemplul personal și prin cuvânt de sfătuire. Cine Îl mărturisește astfel pe Hristos, se va mântui”.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Comentarii Facebook


Știri recente