Preasfințitul Emilian Lovișteanul a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Alexandroupolis

În ziua sărbătoririi Sfântului Mucenic Emilian de la Durostor, patronul și ocrotitorul Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, astăzi, 18 iulie 2012, Preasfinția Sa aflându-se în vizită în Mitropolia de Alexandroupolis – Grecia, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Antimos, Mitropolit de Alexandroupolis, Traianoupolis și Samotrakis, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească împreună cu un sobor de preoți și diaconi la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Alexandroupolis, informează arhiram.ro. La slujbă au participat maicile din obștea mănăstirii și dreptmăritori creștini din împrejurimi.

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din ținutul Evrou, ce aparține de Mitropolia de Alexandroupolis a fost fondată în 1978 de către mitropolitul de atunci de Alexandroupolis și Salonic Antimon Roussan. Obștea mănăstirii este formată din 54 de maici conduse de stareța Macrina.

După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul a vizitat complexul monahal, atelierele de pictură și broderie, și noua biserică ce se află în construcție.

Comentarii Facebook


Știri recente