Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit paraclisul Mănăstirii Caraiman

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României a sfințit astăzi, 20 iulie 2012, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, paraclisul chiriarhal din clopotnița Mănăstirii Caraiman.

În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei de sfințire, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a exprimat speranța ca sărbătorile sub ocrotirea cărora se află noul locaș de cult, „Schimbarea la Față” și „Sfântul Prooroc Ilie”, să fie folosite ca prilejuri de rugăciune, dar și de intensificare a grijii față de mediul înconjurător, creat de Dumnezeu: „Să păstrăm curate pădurile, apele, câmpiile, ca fiind daruri ale lui Dumnezeu și nu un simplu domeniu de exploatare și de poluare. Este mare șansă pentru noi să avem mănăstiri în zone frumoase care ne aduc aminte de Raiul cel frumos. Deci, omul sfințește locul dacă se sfințește pe sine în relația cu Dumnezeu Cel Unul Sfânt. Dacă nu se sfințește pe sine în relație cu Dumnezeu Cel Sfânt omul urâțește locul, îl poluează, îl înstrăinează de Dumnezeu și de semeni”, informează Radio TRINITAS.

În continuare, în prezența a peste 500 de credincioși, Patriarhul României a oficiat, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Sfânta Liturghie pe o scenă special amenajată în incinta Mănăstirii Caraiman.

După Sfânta Liturghie, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a sfințit și noul Centru social-pastoral „Sfânta Cruce” al Mănăstirii Caraiman.

Comentarii Facebook


Știri recente