Pr. Vasile Ioana a vorbit la Suceava despre mâna nevăzută a lui Dumnezeu. Chiriarhul i-a acordat Crucea Bucovinei

Părintele Vasile Ioana a vorbit duminică, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, despre „mâna nevăzută a lui Dumnezeu” care a oprit-o pe Sf. Cuv. Maria Egipteanca să intre în Biserica Sfântului Mormânt al Învierii. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, i-a acordat Crucea Bucovinei, cea mai înaltă distincție din eparhie.

„Această mână nevăzută este mâna care-l oprește pe omul care îndrăznește prea mult să vină nepocăit în fața lui Dumnezeu. Îndrăzneala bună este aceea care vine către stăpân cu capul plecat și cu pocăință. Îndrăzneala semeață este aceea pe care Dumnezeu, iată, vrea să o schimbe și această femeie a avut nevoie de un factor declanșator”, a explicat preotul.

„Așa cum motorul are nevoie de o scânteie ca să se aprindă, această scânteie a fost acest șoc traumatic pentru ea, o mână nevăzută.”

Mâna nevăzută a Domnului în viața noastră

În continuare, Părintele Vasile Ioana a vorbit despre „mâna nevăzută” din viața fiecăruia dintre noi: mâna nevăzută a unei anxietăți, a unei tristeți inexplicabile, mâna nevăzută a unei suferințe.

„Mâna nevăzută a lui Dumnezeu care îngăduie existența bolii și a suferinței în viața ta. Mâna nevăzută a nedreptăților ce ți se fac deși tu nu le meriți”, a enumerat clericul. „Mâna nevăzută, această tristețe care uneori ajunge în inima noastră, este semnul iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.”

Preotul a numit-o „factorul declanșator al schimbării vieții noastre” și a precizat că, după acest șoc, „urmează o mângâiere, fiindcă niciodată Dumnezeu nu lasă să se întâmple ceva fără o rânduială”.

Mâna Domnului e aprinderea, Sf. Împărtășanie, combustibilul

Părintele Vasile Ioana a mai menționat faptul că sfânta nu și-a început pocăința în pustie fără „combustibil” duhovnicesc – Sf. Împărtășanie, primită de la un duhovnic iscusit. Aceasta este mângâierea care urmează șocului inițial de la Dumnezeu.

„Împărtășania pe care o primește înainte să plece în pustie este combustibilul de care ea avea nevoie”, a afirmat pr. Vasile Ioana. Faptul că ea s-a împărtășit înainte de a se pocăi amarnic este un mesaj adresat celor care zic că nu ești vrednic să te împărtășești, a spus preotul.

Aceasta „ne arată că Împărtășania este izvorul vindecării și nu premiul după vindecare”.

„Așadar, prea iubiții mei credincioși, căutați-vă duhovnicii, stați agățați de epitrahilele duhovnicilor, nu vă alegeți duhovnici după har, harul îl are orice preot, nu după meritul lui ci după mandatul pe care arhiereul îl dă pentru toată viața lui. Mergeți la colțul străzii voastre, la duhovnicul de acasă, din parohia voastră, și luați-vă de la el merinde pentru viața de veci.”

„Cereți iertare lui Dumnezeu și pocăiți-vă, pentru că procesul de schimbare a vieții are nevoie de un factor declanșator, care să declanșeze starea de pocăință și apoi are nevoie de combustibil cu care să ne hrănim, așa cum o mașină are nevoie întâi de scânteia care pornește motorul și apoi de combustibil”, a explicat pr. Vasile Ioana.

Asumarea Crucii, asumare a durerii

Spre finalul omiliei sale, preotul bucureștean a vorbit despre asumarea Crucii. „Înseamnă inclusiv asumarea durerii”, a spus el. „Tot ceea ce este neplăcut zidește, tot ceea ce este confort te dărâmă”, a explicat el. „Fiți dispuși la efort, iubiților, pentru că numai din efort vine bucuria!”

Conform Sfinților Părinți, când fugim de durere și refuzăm efortul, tendința noastră către confort ne face să cădem în patimi, a avertizat Părintele Vasile Ioana.

Distins cu Crucea Bucovinei

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic i-a mulțumit clericului bucureștean pentru implicarea în lucrarea misionară și socială a eparhiei și i-a conferit Crucea Bucovinei, cea mai înaltă distincție din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Părintele Vasile Ioana i-a mulțumit pe o rețea socială Părintelui Arhiepiscop Calinic pentru distincție: „Îi mulțumesc frumos pentru dragostea pe care o are pentru cuvântul viu și lucrător. Este un misionar neobosit pentru oamenii pe care îi păstorește și nu numai. Prezența Decalogurilor și a predicilor sale în social media aduce mult bine.”


În ziua anterioară, Părintele Vasile Ioana a participat la Marșul pentru Viață 2026 de la Suceava, iar înainte de întoarcerea în capitală a făcut un scurt popas de rugăciune la Spitalul Județean Suceava.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților


Știri recente