„S-a lepădat de sine cu adevărat”, a subliniat miercuri Episcopul vicar Teofil Trotușanul al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului despre Sfântul Ioan Iacob de la Neamț. „A înțeles și a trăit această chemare a lui Hristos”.
Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din Comănești, județul Bacău, cu prilejul hramului așezământului monahal.
Pornind de la îndemnul Mântuitorului „De voiește cineva să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”, ierarhul a subliniat că nu este adresat exclusiv monahilor, ci tuturor credincioșilor.
„Urmarea lui Hristos este chemarea pe care o avem în față toți deopotrivă, mici și mari, tineri sau bătrâni, călugări, preoți de mir, oameni obișnuiți și toți creștinii în general”, a spus Preasfinția Sa.
„Călugării au găsit ca această cale a urmării lui Hristos să o exprime într-un mod mai radical, prin lepădarea cu totul de lume și urmarea căii aspre a nevoințelor. Însă a trăi și a fi un bun creștin trebuie să recunoaștem că nu este o cale facilă nici pentru oamenii obișnuiți”.
Lepădarea de sine înseamnă jertfă
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a explicat că lepădarea de sine nu înseamnă doar renunțarea la păcat, ci presupune jertfirea atașamentului față de cele materiale: „Să jertfim ceva din sinele nostru, ceva din ceea ce ne place nouă, ceva din ceea ce ne este necesar chiar vieții”.
„Ori de câte ori fac o nevoință, înseamnă că împlinesc o privare din cele ale sinelui. Noi abia atunci începem să înțelegem și să împlinim cuvântul lui Hristos”.
Referindu-se la ocrotitorul mănăstirii, Preasfinția Sa a arătat că viața Sfântului Ioan Iacob de la Neamț ilustrează în mod deplin lepădarea de sine: „Hrana și îmbrăcămintea și lipsa oricărui confort le-a îmbrățișat pentru a plăcea și a-L urma pe Hristos. Această urmare însă n-a fost o chinuire în zadar”.
„Să facem și noi o mică jertfă pentru Dumnezeu. Și când facem acest lucru, atunci vom câștiga înzecit și mai ales vom câștiga pacea și harul de care avem nevoie ca să ne asemănăm din nou cu Dumnezeu”.
În cadrul Sfintei Liturghii, monahul Nicolae Iancu a fost hirotonit ierodiacon pe seama Mănăstirii „Sfântul Ștefan cel Mare” din Slănic-Moldova, județul Bacău.
Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului





