Pr. Răzvan Ionescu deplânge și încurajează omul veacului nostru – „bietul de el”

La împlinirea vârstei de 47 de ani, Părintele Răzvan Ionescu a publicat pe pagina personală de Facebook câteva gânduri referitoare la propria persoană, la suferințele și neputințele sale și ale celor din jur, la starea omului veacului nostru – „bietul de el”.

„Poate mai mult ca niciodată anul acesta am trăit perioade de conştientizare a ireversibilului, a fragilității mele sau a celor de lângă mine, ca viață, ca parcurs, ca desfăşurare. Oameni dragi cu care am avut o relație vie au făcut pasul dincolo”.

Parohul comunităţii ortodoxe române „Sfintele Parascheva şi Genoveva” din Paris mărturisește că „lista noastră de pomenire de copii aflați la mare cumpănă s-a scurtat în pofida a tot, pronia rânduind intrarea lor în veşnicie”.

„Eu însumi pot primi veşti medicale care să îmi bulverseze viața”, admite părintele. „În toate însă, nădăjduim”.

”Omul veacului nostru

Făcând referire la cinematografia actuală, Pr. Răzvan Ionescu recunoaște că „întâlnirea cu produsele lumii, cu mentalitățile şi căutările ei, cu proiectările sale mistico-fantastice hrănite de necunoaşterea lui Dumnezeu” au ca efect, paradoxal, întărirea sa în credință.

„Filmele actuale sunt o radiografie a aşteptărilor omului veacului nostru. Bietul de el. Şansa mea că am cunoscut oameni vii, unii sunt încă printre noi, ce incredibile daruri mi-a făcut Dumnezeu ca să pricep cum ar vrea El să fim”.

„Omul recent caută «îmbunătățiri» cu orice preț, ca nişte proteze de tip super erou american, ignorând firescul suprafiresc de a deveni dumnezeu prin comuniunea lăuntrică cu Dumnezeu, real”.

Părintele Răzvan arată cât de penibile pot fi aceste încercări ale omului recent:

„E penibil să Îl imiți «demiurgic» de la distanță prin tot felul de puteri, în fond atât de efemere. E penibil să vrei să «omori moartea» prin tehnologie, veritabil kitch al Învierii reale aduse de Hristos. E penibil să îți cauți înveşnicirea cu un fel de exoschelet tehnologic care te arată puternic în cele exterioare şi îți ratează în acelaşi timp reala întâlnire cu Viața”.

Părintele amintește „Codul da Vinci şi alte declinări contemporane” care ne arată cât de departe suntem de simțirea religiosului prin inima curățită de har și atrage atenția că „Nu acesta e chipul Bisericii. Nu asta e noblețea omului”.

”Viața de rugăciune a unei parohii continuă să bulverseze vieți

Părintele Răzvan Ionescu subliniază importanța uriaşă mărturiei ortodoxe autentice în lume și constată că „viața de rugăciune a unei parohii sau mănăstiri continuă să bulverseze vieți şi să nască înviere chiar şi în contextul atât de sărăcit de prezență în duh actual”.

„Personal, ştiu Cine m-a ales şi deopotrivă pe Cine am ales ca răspuns propriu la chemarea Lui. Descopăr frumusețe în jurul meu, boala întâlnită mă face mai atent şi mai sensibil ca înainte la manifestarea sănătății, la tinerețe, la frumusețea trupească, cu conştiința vie că miza este însă în altă parte. Anume, în viața în Duh a sufletului, care aduce şi trupului sănătate, împlinire şi frumusețe”.

”Să fii acea minune de om!

În finalul mesajului, clericul român din Paris îndeamnă să nu ne zăpăcim pe veşnicie în confuziile lumii acesteia.

„Ortodox înseamnă tocmai să nu cultivi iluzia în viața ta. Să nu îți vinzi ieftin timpul vieții tale. Să fii acea minune de om pe care Domnul iubitor o stârneşte în tine”.

Părintele Răzvan Andrei Ionescu este paroh al comunităţii ortodoxe române „Sfintele Parascheva şi Genoveva” (Biserica Saint Sulpice), Paris, şi consilier permanent în Mitropolia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală şi Meridională (Departament „teologie şi ştiință”).

Foto credit: arhiva Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente