Poveștile copilăriei, în culori, la Centrul social Sfântul Nicolae din Filiași

Centrul social pentru copii „Sfântul Nicolae” din Filiași, al Asociației Vasiliada, ONG patronat de Mitropolia Olteniei, desfășoară în luna martie programul recreativ – educațional „Poveștile copilăriei, în culori”, după cum ne-a precizat Gabriela Popescu de la Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Craiovei.

În cadrul acestui program, sub îndrumarea specialiștilor, copiii dedică o zi din săptămână, vinerea, pentru realizarea unor lucrări de pictură pe pereții sălii de activitate. Micuții cu vârste între 8 și 13 ani au pictat în acuarelă, până la acest moment, personaje din desene animate și povești, precum Regele Leu, Pisicile Aristocrate, Mickey Mouse.

„Prin această activitate, copiii exersează abilitatea de a distinge între tonurile și intensitățile culorilor, capacitatea de a observa și evalua raporturile dintre mărimi sau forme, precum și relațiile dintre culori, contrast și complementaritate. De asemenea, această acțiune îi ajută pe copii să își exprime, să recunoască și să gestioneze emoțiile prin intermediul culorilor și formelor, dar și să își concentreze atenția asupra detaliilor pe care le desenează, dezvoltându-le creativitatea și gustul pentru frumos, învățare și cunoaștere”, a precizat Toma Alexandra, coordonator al Centrului „Sfântul Nicolae”.

Într-o acțiune asemănătoare au fost implicați în această perioadă și copiii Centrului social „Aripi de Lumină” din Craiova, al Asociației Vasiliada, care au decorat spațiul din curtea asezământului social, desenând personaje din basme și desene animate. Prin această activitate, copiii au dorit să creeze un spațiu de joacă primitor și plin de culoare.

Comentarii Facebook


Știri recente