Într-un interviu acordat pentru Ziarul Lumina, Mihaela Brebu, medic dietetician la Spitalul „Providenţa” al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, îi îndeamnă pe cei care postesc la cumpătare și echilibru.
„Postul nu înseamnă să mâncăm excesiv din ceea ce este permis, ci să oferim organismului mese echilibrate, în porții moderate, cu pauze suficiente între ele”, a transmis Mihaela Brebu.
Potrivit declarațiilor medicului, postul ajută la detoxifierea organismului prin reglarea metabolismuui și prin reducerea colesterolul rău (LDL) și a glicemiei.

Cine poate posti?
Dr. Mihaela Brebu a afirmat că există anumiți oameni care, în perioada postului, au nevoie de supravegherea unui specialist:
„Mă refer la cei cu boli cronice (diabet sever, boli renale, afecțiuni hepatice), care au tulburări alimentare sau un sistem imunitar compromis”.
„În cazul copiilor și adolescenților în plină dezvoltare, dar și al femeilor însărcinate sau care alăptează, aportul de proteină vegetală trebuie să fie unul suficient pentru a susține nevoile corpului”.
Alimente sănătoase și alimente de evitat
Conform sfaturilor dr. Mihaela Brebu, este important să alegem alimente sănătoase: legumele proaspete, leguminoasele (fasole, linte, mazăre, năut), ciupercile, cerealele integrale (hrișcă, quinoa, amarant, orez integral, ovăz etc.) și sursele de grăsimi sănătoase precum avocado, măsline, ulei de măsline, oleaginoase (semințe și nuci de tot felul).
La acestea se mai adaugă și condimentele care sprijină digestia (cimbru, coriandru, chimen, fenicul, oregano, busuioc), dar și fructele.
„Ar fi bine să evităm asocieri precum orez cu pâine, cartofi cu pâine, leguminoase (fasole, linte, mazăre) cu pâine. Dacă pâinea este și albă, cu atât mai mare va fi încărcătura glicemică și va solicita foarte tare pancreasul, care va fi forțat să facă față unei glicemii ridicate”, a precizat dr. Mihaela Brebu.
„Prăjelile şi produsele procesate, precum pateurile din comerţ, chiar dacă sunt de post, rămân nesănătoase şi, deci, ar trebui evitate”.
Recomandări
Cele mai frecvente recomandări vizează consumul de pâine și hidratarea.
Medicul dietetician Mihaela Brebu sfătuiește să fie evitată pâinea albă rafinată, care consumată în exces crește glicemia. O recomandare este să alegem variantele integrale și să reducem cantitatea la 1-2 felii la fiecare masă.
De asemenea, dr. Mihaela Barbu recomandă consumul de apă și de ceaiuri neîndulcite din plante.
Cantitatea de apă necesară zilnic depinde de masa corporală a fiecărui individ, fiind recomandat să consumăm 30-40 ml de apă pentru fiecare kilogram de greutate.
Foto credit: pexels