Popas duhovnicesc la Râmnicu Vâlcea

După manifestările religioase din Cetatea Băniei, moaștele Sfântului Ierarh Calinic au fost purtate în procesiune și pe străzile Râmnicului Vâlcea, oraș pe care sfântul l-a păstorit timp de aproape 18 ani, informează „Ziarul Lumina”. După procesiunile din Oltenia, de binecuvântarea Sfântului Ierarh Calinic se vor învrednici și credincioșii piteșteni.

Moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, aduse de delegația condusă de IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, au sosit în centrul Râmnicului, în după-amiaza zilei de 30 aprilie. De aici, alaiul de ierarhi, arhimandriți, preoți, diaconi și de numeroși credincioși, flancați de militari cu torțe aprinse, s-a îndreptat spre Catedrala arhiepiscopală pentru a așeza spre închinare și binecuvântare, într-un baldachin special amenajat, odoarele de mare preț. Ieri, după săvârșirea Acatistului Sfântului Ierarh Calinic și a slujbei Aghesmei Mici, un sobor de ierarhi, stareți, arhimandriți, preoți și diaconi a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, pe esplanada din fața catedralei, la care au participat credincioși vâlceni, dar și din alte regiuni ale țării, sosiți pe meleaguri oltene pentru sărbătorirea Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici. Manifestările religioase dedicate Sfântului Calinic de la Cernica au continuat cu slujba Sfântului Maslu, săvârșită de preoții protopopi alături de alți preoți. Tot ieri, s-a oficiat slujba punerii pietrei de temelie a bisericii cu hramul ‘Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica’ din cartierul Ostroveni, după care delegația cu moaștele Sfântului Calinic s-a îndreptat spre Mănăstirea Frăsinei. Astăzi, procesiunea cu sfintele moaște continuă pe meleagurile oltene la Mănăstirea Lainici, iar mâine și vineri, Sfântul Ierarh Calinic va ajunge la Drobeta-Turnu Severin, respectiv Mănăstirea Clocociov, din Episcopia Slatinei și Romanaților.

Sfântul Ierarh Calinic va ajunge și în Argeș

De binecuvântarea Sfântului Calinic de la Cernica se vor bucura și credincioșii piteșteni în zilele de 5 și 6 mai. Potrivit unui comunicat emis de Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, racla cu sfintele moaște va ajunge la ora 18:00 în centrul orașului Pitești, la Biserica Domnească cu hramul ‘Sfântul Mare Mucenic Gheorghe’. Pentru sporirea bucuriei duhovnicești a credincioșilor vor fi aduse și moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia. Din fața Bisericii Domnești, cinstitele odoare vor fi purtate în procesiune prin centrul orașului până la Mănăstirea Trivale, unde vor fi așezate într-un baldachin special amenajat. Această sărbătoare va continua duminică, 6 mai, când va fi săvârșită Sfânta Liturghie la Mănăstirea Trivale de Înalt Preasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu alți ierarhi din eparhiile vecine, invitați la acest eveniment deosebit.

Comentarii Facebook


Știri recente