PS Varlaam a oficiat joi, 4 iunie, la baldachinul de vară de la Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie și o slujbă de pomenire pentru eroii, soldaţii, luptătorii, diplomaţii români şi toţi cei care au contribuit la realizarea României Mari la nivel naţional, între anii 1916-1918, şi la recunoaşterea acesteia pe plan internaţional, în special prin Tratatul de la Trianon.
Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în același război.
Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia.
Pomenirea eroilor ce au luptat pentru recunoașterea Tratatului de la Trianon. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a resfințit duminică biserica Parohiei Rădeni, din județul Neamț. „Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru existența acestei biserici”, i-a îndemnat Înaltpreasfinția Sa pe credincioși. Mitropolitul Teofan a arătat că…
Începe săptămâna cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Patriarhul Daniel: Numai Hristos salvează Biserica rugătoare aflată în mijlocul mării învolburate a istoriei „Numai Hristos salvează Biserica rugătoare când ea se află în mijlocul mării…
Copiii din Maramureș sunt invitați la Tabăra de Vară și de Religie, organizată în data de 5 august, în localitatea maramureșeană Săcel. Evenimentul va avea loc între orele 08:30 și 12:30, la Centrul Social-Cultural „Iustinian…
Arhim. Ieremia Berbec, starețul Mănăstirii Ortodoxe Române „Sf. Dimitrie cel Nou” din Middletown, statul american New York, a acordat un interviu revistei „Pentru tineri” a Mănăstirii Putna. În convorbirea cu Iulian Tomeac, fost președinte al…
Duminică s-au împlinit 174 de ani de la nașterea unei sfinte: Sf. Matrona de la Hurezi, cuvioasa care a crescut în mănăstire din frageda pruncie. S-a născut în data de 2 august 1852 Săliștea Sibiului,…