Poluarea excesivă și alimentația tot mai conservată sunt printre factorii principali care contribuie la creșterea numărului de persoane care suferă de dermatită atopică.
Prof. univ. dr. Călin Giurcăneanu, președintele Societății Române de Dermatologie a atras atenția asupra faptului că aproximativ unul din zece români suferă de această afecțiune a pielii, conform unui studiu al forului științific, transmite de Agerpres.
În cadrul unei conferințe de presă organizată miercuri, cu ocazia Zilei Mondiale a Dermatitei Atopice, prof. univ. dr. Călin Giurcăneanu a declarat: „Poluarea excesivă face să crească numărul pacienţilor cu dermatită atopică, alimentaţia, care a devenit tot mai conservată (…), factorul infecţios este foarte important, stafilococul auriu fiind unul dintre elementele care sunt luate în discuţie (…). Aproape unul din zece români are tendinţa de a face dermatită atopică, copii au mai mult, cam 20%”.
De asemenea, dr. Alin Nicolescu, secretar general al Societăţii Române de Dermatologie, a subliniat că dermatita atopică este „o afecţiune extrem de grea” pentru pacienţi, care ridică foarte multe probleme legate de sănătate şi integrare socială.
„Multă vreme a fost şi s-ar putea încă să fie desconsiderată, a fost tratată ca o simplă eczemă, a fost tratată ca alergie sau ca mai ştiu eu ce altceva, nefiind aşa ceva şi o afecţiune pentru care s-au dezvoltat (…) numeroase terapii avansate”, a adăugat Alin Nicolescu.
Societatea Română de Dermatologie (S.R.D.) este o asociaţie profesională şi ştiinţifică de elită a medicilor dermatovenerologi din România, cu o îndelungată şi bogată tradiţie, afiliată Asociaţiei Medicale Romane (A.M.R.). SRD este principalul for profesional al medicilor dermatologi din România.
Sursă foto: Pexels