Pr. Ciprian Apetrei, slujitor la Biserica „Sf. Anton” – Curtea Veche, cea mai veche comunitate liturgică din Capitală, a vorbit la podcastul „Altceva”, realizat de Adrian Artene și găzduit pe platforma Gandul.ro.
Preotul a relatat despre evlavia credincioșilor care participă la rugăciunea din fiecare marți și originea acestui obicei, despre odoarele bisericii și ajutorul sfinților.
Părintele Ciprian Apetrei a amintit că, la finele secolului al 19-lea, boierii românii și-au trimis fiii în Occident, la studii, de unde este posibil ca aceștia să se fi întors influențați de cultul Sfântului catolic Anton de Padova, în care marțea reprezenta o zi importantă de rugăciune.
Un arhimandrit rus, Visarion, a instituit la Biserica Domnească de la Curtea Veche rânduiala rugăciunii de marți, dar suprapusă peste cultul Sfântului Antonie cel Mare.
„E foarte important să ții flacăra vie a unei rânduieli, până la urmă a unei devoțiuni pe care o au credincioșii. Rânduiala spune că la această biserică trebuie să vii în pelerinaj nouă marți la rând. N-am pus noi asta. Dar nici nu putem distruge modul în care oamenii s-au rugat”, a explicat Părintele Ciprian Apetrei.
„Devoțiunea aceasta specială, care există în cinstea Sfântului Antonie cel Mare, este unică. Trebuie să știți că este cel mai mare pelerinaj din lume care se face săptămânal într-o biserică ortodoxă.”
Minunile sfinților, răspuns la credința oamenilor

Slujitorul Parohiei „Sf. Anton” – Curtea Veche a mai vorbit despre evlavia oamenilor și dragostea cu care Sf. Antonie cel Mare răspunde la ea.
„Un lucru greu de înțeles pentru unul care gândește doar rațional și nu gândește cu inima: în Acatistul sfântului, pe final, se spune Tu, cel ce ești ocrotitorul celor necăsătoriți. Dar el e ocrotitorul celor necăsătoriți care se călugăresc, evident. Bucureștenii, mai pragmatici, au interpretat-o că e vorba de cei care nu se pot căsători”, a relatat preotul.
„Și foarte interesant cum Sfântul Antonie, care toată viața lui a fost o lumină a monahismului, iată, din Împărăția lui Dumnezeu, ajută pe foarte multă lume pentru căsătorie. E extraordinar cum Dumnezeu lucrează prin Sfinții Săi.”
Fiind o zonă de interes turistic, la biserica din Centrul Vechi al Capitalei sunt lăsate și rugăciuni în italiană, arabă sau turcă, a mai relatat Părintele Ciprian Apetrei.
O zonă reabilitată în centrul orașului

Preotul a vorbit și de odoarele parohiei, între care se numără o icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva pictată de Sf. Cuv. Arsenie de la Prislop, un fragment din moaștele Sf. Antonie cel Mare, din moaștele Sfântului Miron, episcop din Creta, contemporan cu Sf. Antonie cel Mare, și din moaștele Fericitului Augustin și ale mamei sale, Sfânta Monica.
Părintele Ciprian Apetrei a mai vorbit despre lucrările de restaurare coordonate de Părintele Paroh Gheorghe Zaharia și muzeul parohial înființat în 2010.
„S-a însuflețit o zonă și toată lumea spus: Ce frumos e în curte la Sfântul Anton!” a amintit Părintele Ciprian Apetrei, care a menționat că parohia este deschisă la colaborarea cu autoritățile și pentru reabilitarea Curții Vechi din vecinătate.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Mircea Florescu






