Piesa de teatru „Mironosițele” a fost interpretată la Reșița

În duminca Mironosițelor, la Reșița a fost pusă în scenă o piesă de teatru dedicată femeilor purtătoare de miruri.

Elevii seminariști și studenții teologi din Caransebeș au oferit publicului o interpretare de excepție a momentelor care au urmat Învierii Domnului.

Spectacolul de teatru „Mironosițele” a făcut parte din manifestările „Zilele Credinței și Culturii în Episcopia Caransebeșului”, ajunse anul acesta la cea de-a 12-a ediție. Piesa de teatru a fost scrisă în perioada interbelică de dramaturgul Victor Ioan Popa.

„Mai presus de mesajul artistic al piesei pe care am vizionat-o, aceasta are un mesaj mai profund, un mesaj care ne îndeamnă s-o primim în inimile noastre în fiecare an și să nu ne plictisim de această piesă”.

„Fără îndoială este vorba de mesajul pascal, dar dacă mergem mai în adâncime înțelegem că piesa «Mironosițele»  îndeplinește mandatul pascal și anume: «Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi»”, a punctat Arhim. Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.

Elevii și studenții teologi au pregătit spectacolul sub îndrumarea Părintelui Pătruț Bănăduc, profesor la Seminarul Teologic Episcop Ioan Popasu din Caransebeș.

„În fiecare an elevii și studenții teologi pun în scenă această piesă scrisă în anul 1938 de Victor Ioan Popa și care a fost interpretată cel mai mult radiofonic, iar noi încercăm de câțiva ani buni să punem în fața spectatorilor noștrii mesajul evangheliei și prin jocul șcenic al personajelor care timp de 2000 de ani au rămas în mintea, inima și sufletul credincioșilor”, a subliniat părintele profesor Pătruț.

După piesa de teatru, în foaierul Teatrului de Vest din Reșița a fost vernisată expoziția foto-documentară „Episcopia Caransebeșului și Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”, imagini și documente ce atestă participarea bănățenilor la Marea Unire de la Alba Iulia.

Foto Credit: Episcopia Caransebeşului

Comentarii Facebook


Știri recente