Pictorul Ștefan Câlția îi dedică soției distincția Crucea Moldavă și evocă familia cu opt copii în care a crescut

Pictorul Ștefan Câlția a primit marți, din partea Părintelui Mitropolit Teofan, „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție din Mitropolia Moldovei. La ceremonie, artistul a declarat că-i dedică soției distincția primită și a evocat și copilăria sa într-o familie creștină cu opt copii.

Părintele Constantin Sturzu, consilier la Sectorul comunicare şi relaţii publice al Arhiepiscopiei Iaşilor, i-a înmânat pictorului distincția. Ceremonia a avut loc la vernisajul expoziției „Obiectele restaurării”, dedicată artistului la împlinirea vârstei de 80 de ani.

„Părintele Mitropolit a avut dialoguri îndelungi cu Ștefan Câlția, iar ca semn de prețuire și binecuvântare, a dorit să-i oferim maestrului «Crucea Moldavă»”, a declarat Părintele Constantin Sturzu la vernisaj.

„Ștefan Câlția este onorat în această zi nu doar ca artist, ci și ca om. Dimensiunea creștină este una naturală, intrisecă; nu este ceva care ține de epatare sau care să aibă o notă de artificial, Maestrul Ștefan Câlția, așa cum mărturisește adesea în interviurile sale, s-a născut la umbra bisericii la modul propriu, copilărind lângă biserica din localitatea natală, iar primul model pe care l-a avut în viață a fost bunica care citea Psaltirea în fiecare zi, iar aceste lucruri s-au impregnat în ființa lui și au adus rod mai târziu”, a continuat părintele consilier.

Pictorul Ștefan Câlția a primit „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție din Mitropolia Moldovei, marți, 10 mai 2022. I-a dedicat distincția soției sale. Foto: Doxologia.ro

„Au fost ca niște semințe sădite în sufletul său, care au rodit. Un lucru mai puțin cunoscut este că dumnealui a dorit să urmeze seminarul teologic, să devină preot, însă Dumnezeu a vrut să înmulțească acești talanți ai picturii și artei vizuale”, a mai explicat Părintele Constantin Sturzu.

„Gândindu-mă la momentul acesta când voi avea onoarea și bucuria de a așeza în pieptul maestrului această distincție, mi-am dat seama că noi nu adăugăm ceva, ci scoatem la iveală ceea ce se află deja înlăuntru, în sufletul și inima sa, anume crucea iubirii jertfelnice, crucea care dă mărturie că iubirea este mai puternică decât moartea”, a subliniat clericul.

Pictorul Ștefan Câlția a primit „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție din Mitropolia Moldovei, marți, 10 mai 2022. I-a dedicat distincția soției sale. Foto: Doxologia.ro

Afirmațiile Părintelui Constantin Sturzu l-au făcut pe pictor să-și amintească modul în care a crescut într-o familie numeroasă, o familie creștină cu opt copii:

„Când părintele mi-a pus Crucea Moldavă în piept, am avut sentimentul că m-ați înfiat, că sunt ieșean. Vă mulțumesc! În familia părinților mei eram opt copii, nu erau serbate niciodată zilele când am fost născuți, ci zilele sfinților pe care îi aveam ca patroni. Acum, la 80 de ani, dacă ați hotârât să mă serbați și la ziua aniversară, accept și mă bucur la fel de mult cum o fac la sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ștefan”, a spus el.

Pictorul Ștefan Câlția a primit „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție din Mitropolia Moldovei, marți, 10 mai 2022. I-a dedicat distincția soției sale. Foto: Doxologia.ro

Maestrul Ștefan Câlția i-a dedicat distincția soției sale. „Soția mea este arhitect și în această calitate a construit câteva biserici. Fiind femeie, mulți nu o băgau în seamă”, a povestit artistul.

„Când a fost sfințită una dintre bisericile la care a lucrat – Biserica «Sfântul Nicolae» din Câmpina, pictată de prietenul Grigore Popescu, un artist minunat – era foarte multă lume și eu am fost înghesuit într-un colț. O credincioasă, văzându-mă, a spus: «Vă rog, nu-l mai înghesuiți pe domnul cu barbă, căci e soțul doamnei arhitect». Această distincție, această cruce, este pentru soția mea, i-o dedic ei.”

În cadrul aceluiași eveniment, Ștefan Câlția  a primit o diplomă omagială și din partea Primăriei Iași.

Pictorul Ștefan Câlția a primit „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție din Mitropolia Moldovei, marți, 10 mai 2022. Foto: Doxologia.ro

Expoziția „Obiectele restaurării” poate fi vizitată până pe 10 iulie 2022 la Muzeul de Artă din incinta Palatul Culturii de la Iași și organizată de Asociația Galeria Artep, cu sprijinul Complexului Muzeal Național ,,Moldova”- Iași, al Fundației „Ștefan Câlția” și al Galeriei Posibilă.


Ştefan Câlţia s-a născut în 15 mai 1942 la Braşov. Între 1959 și 1963 a urmat cursurile Liceului de Arte Plastice din Timişoara, avându-l ca profesor pe graficianul Julius Podlipny. A absolvit, în 1970, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti, ca şef de promoţie, la clasa profesorului Corneliu Baba. Din 1993, a fost profesor la Universitatea Naţională de Artă din Bucureşti. A expus în Norvegia, Elveţia, Danemarca, SUA, Canada. În 2008, a primit Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce şi Medalia „Regele Mihai I pentru Loialitate“, iar în 2012 „Crucea Casei Regale a României”.

Foto credit: Doxologia.ro

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente