PF Teoctist isi serbeaza astazi ziua onomastica.

La data de 3 septembrie, in fiecare an, Biserica Ortodoxa pomeneste pe Cuviosul Teoctist. Cu acest prilej, Prea Fericitul Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, isi serbeaza ziua onomastica.

Prea Fericirea Sa este originar din judetul Botosani, localitatea Tocileni, unde s-a nascut la data de 7 februarie 1915, primind la botez numele Teodor. A absolvit Seminarul Monahal de la Cernica si a fost tuns in monahism la Manastirea Bistrita, primind numele de Teoctist. Intre anii 1940-1945 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Bucuresti, iar in perioada 1945-1947, pe cele ale Facultatii de Litere si Filozofie din cadrul Universitatii ‘Al. I. Cuza’ din Iasi.

In luna martie 1950 a fost ales si hirotonit Episcop Vicar Patriarhal cu titlul de ‘Botosaneanul’. In anul 1962 a fost inscaunat Episcop al Aradului; in anul 1973 a ajuns Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei, iar in 1977 a devenit Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Sucevei. In anul 1986 a fost intronizat Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane. In aceasta calitate, Prea Fericirea Sa s-a remarcat ca un teolog de seama, pastrator al traditiei si invataturii stramosesti ale Bisericii Ortodoxe Romane, dar si ca un militant recunoscut pentru unitatea crestinilor.

Mai multe amanunte despre viata Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, ne-a oferit Parintele Conf.Dr. Ion Vicovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxa Dumitru Staniloae din Iasi: ‘Prea Fericitul Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, s-a nascut acum mai bine de 89 de ani in localitatea Tocileni, ca fiu al Moldovei din partile Botosanilor, unde, mai tarziu, chiar in perioada de ani grei ai comunismului, a ridicat o biserica ctitorie. De tanar a intrat ca vietuitor la Schitul Sihastria Voronei unde s-a remarcat ca un fidel si ascultator. Apoi, a urmat cursurile Seminarului Monahal de la Manastirea Cernica, ale Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti si doi ani ale Facultatii de Litere. Dupa aceasta perioada s-a dedicat intru totul activitatii bisericesti, mai intai fiind ierodiacon al Patriarhiei Romane. Mai tarziu, a ajuns staret al Catedralei Mitropolitane din Iasi unde a primit si hirotesia intru arhimandrit. Din anul 1950 a primit slujirea de arhiereu, parcurgand toate treptele pana la aceea de patriarh. A fost Episcop vicar al Patriarhiei Romane, Episcop titular la Episcopia Aradului, Mitropolit al Olteniei. In perioada 1977-1986 a functionat ca Mitropolit al Moldovei si Sucevei, cum se numea atunci. Pentru o scurta perioada a suplinit si postul de Mitropolit al Ardealului. Din anul 1986 pana in prezent conduce Biserica Ortodoxa Romana in calitate de patriarh. Activitatea sa este impresionanta pentru ca este patriarhul cu cea mai mare durata de viata. Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist al Romaniei s-a remarcat prin activitatea gospodoreasca, ridicandu-se biserici in vremea arhipastoririi sale. De asemenea, Prea Fericirea Sa a avut preocupari carturaresti. A scris viata Mitropolitului Iacob Putneanul. Are mai multe volume Pe treptele slujirii ierarhice, avand o bogata experienta pe acest taram. Dupa Revolutia din anul 1989, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist al Romaniei s-a implicat in mod activ in reorganizarea Bisericii Ortodoxe Romane in ceea ce priveste structura Mitropoliilor, Arhiepiscopiilor si Episcopiilor, avand in momentul de fata cel mai mare numar de ierarhi din istorie. Gratie longevitatii sale, Prea Fericitul Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a prins perioade istorice diferite: perioada de dinainte de comunism, anii de comunism, anii de dupa Revolutia din anul 1989. De asemenea, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist al Romaniei s-a ingrijit de activitatea invatamantului teologic, infiintandu-se noi scoli teologice medii si superioare, de publicatii cu caracter teologic si de deschiderea ecumenica, in anul 1999 avand loc in spatiul ortodox romanesc prima vizita a Suveranului Pontif Papa Ioan Paul II, iar in anul 2002 avand loc vizita Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist al Romaniei la Vatican. Astfel, Biserica Ortodoxa Romana se prezinta ca o Biserica activa, dinamica, care se ingrijeste de mantuirea credinciosilor, dar si de relatiile cu alte Biserici.’

Cu prilejul zilei numelui, uram Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, ani de viata si binecuvantarea lui Dumnezeu pentru a pastori pe mai departe Biserica Ortodoxa Romana pe calea mantuirii!

Prea Fericitul Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Repere Biografice

– 7 februarie 1915 – s-a nascut in satul Tocileni, judetul Botosani, ca cel de-al zecelea copil al familiei Dumitru si Marghioala Arapasu; la botez primeste numele Teodor

-1921 -1927 – urmeaza cursurile scolii primare in satul natal

-1928 – intra ca frate la Schitul Sihastria Voronei

-1929 – este admis la Seminarul Monahal de la Manastirea Neamt

-1932-1940 – urmeaza cursurile Seminarului Teologic Monahal de la Manastirea Cernica

-1935, 6 august – depune voturile monahale la Manastirea Bistrita, Neamt, primind numele de Teoctist

-1940-1944 – urmeaza cursurile Facultatii de Teologie a Universitatii din Bucuresti

-1945 – obtine licenta in Teologie cu calificativul ”magna cum laudae”

-1945, 25 martie – este hirotonit ieromonah la Catedrala Mitropolitana din Iasi

-1946, martie – numit Mare Ecleziarh al Catedralei Mitropolitane din Iasi

-1948 – ridicat la rangul de arhimandrit

-1950,28 februarie – la propunerea Patriarhului Justinian Marina este ales Episcop Vicar Patriarhal de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane

-1950,5 martie – hirotonit in treapta arhieriei de catre Patriarhul Justinian Marina, de catre Mitropolitul Firmilian al Olteniei si Episcopul Chesarie al Dunarii de Jos

-1950-1954 – rector al Institutului Teologic din Bucuresti

-1962, 28 iulie – ales Episcopul Aradului, Ienopolei si Halmagiului

-1969-1970 – numit de Sfantul Sinod ca locum tenens al Episcopiei Oradiei

-1973, 28 ianuarie – ales Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei

-1977,25 septembrie – ales Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei

-1981-1982 – numit de Sfantul Sinod ca locum tenens pentru scaunul de Mitropolit al Transilvaniei

-1986,9 noiembrie – ales Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei si Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane

Titluri si distinctii

-membru de onoare al Academiei Romane

-Doctor Honoris Causa al Universitatii Bucuresti, 1995 si al altor universitati din tara

-Doctor Honoris Causa al Universitatii Catolice din Lublin, Polonia, 2000

-premiul ‘Timotei Cipariul’ al Academiei Romane pentru tiparirea in 1988 a editiei jubiliare a Bibliei de la Bucuresti (1991)

-diferite distinctii bisericesti acordate de Patriarhiile Antiohiei, Ierusalimului si Moscovei si de Bisericile Ortodoxe ale Greciei, Cehiei si Slovaciei si Finlandei.

Activitate publicistica

-a alcatuit Monografia inchinata Mitropolitului Iacob Putneanul(1750-1760)

-a editat Liturghierul romanesc de la 1679 al Mitropolitului Dosoftei

-este autorul studiilor ‘ Mitropolitul Dosoftei – autor al limbajului liturgic’ si ‘Opera Sfantului Vasile cel Mare in viata culturala a credinciosilor ortodocsi romani’

-a editat ‘Biblia de la Bucuresti’ (editie jubiliara transliterata – 1988)

-este autorul a treisprezece volume de predici, omilii, meditatii, cuvantari ocazionale si studii, reunite in colectia ‘Pe treptele slujirii crestine’

-a colaborat la diferite reviste si publicatii cu studii, memorii, insemnari si documentari la diferite evenimente aniversare, bisericesti si nationale.

Comentarii Facebook


Știri recente