Peste 400 monede romane au fost descoperite în Hunedoara

O persoană autorizată în căutarea obiectelor istorice a descoperit recent peste 400 de monede din perioada romană pe raza comunei Şoimuş, județul Hunedoara, potrivit Agerpres.

Anunţul a fost făcut de Mihai Gabriel Irimie, primarul comunei Şoimuş, menţionând că cele 407 monede sunt foarte bine păstrate şi că au fost predate autorităţilor abilitate.

„A fost pentru prima dată când am întâmpinat astfel de situaţie, monedele sunt superbe, nu este una la fel cu cealaltă şi au fost foarte bine păstrate. Procedura spune că se inventariază de primar și se predau către Direcţia de Cultură a Judeţului Hunedoara. Am predat împreună cu căutătorul autorizat cele 407 monede, acestea urmând să intre în patrimoniul statului român”, a notat primarul comunei Şoimuş.

„S-ar putea ca în zona unde s-au descoperit să fie şi o cetate dacică sau romană. Urmează să se facă cercetări de către specialiştii de la Ministerul Culturii”, a precizat primarul.

Persoana care a descoperit monedele va fi despăgubită de statul român cu 30% din valoarea acestora.

Foto credit: Facebook / Mihai Gabriel Irimie


Știri recente