Vicariatul Ortodox Ucrainean a organizat ediția a cincea a Taberei Ortodoxe a Bucuriei, la care au participat peste 250 de copii români și ucraineni din județele Timiș, Arad și Caraș-Severin.
Activitatea s-a desfășurat în perioada 14-16 iulie la Mănăstirea Ucraineană „Sfânta Treime” din Pereu, potrivit unei postări publicate pe pagina de Facebook a vicariatului. La buna desfășurare a activităților au contribuit aproximativ 80 de voluntari, între care preoți, profesori, teologi, psihologi și medici.
„Acești oameni au învestit dragoste, răbdare și dăruire pentru ca toți copiii să simtă încredere, siguranță și bucurie alături de ei”, se arată în postarea Vicariatului Ortodox Ucrainean.
Programul a inclus ateliere de creație și jocuri „pentru a dezvolta în sufletul participanților credința, frumosul, încrederea și dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele”.
Copiii au participat și la un campionat de fotbal, un foc de tabără, o seară a talentelor, o drumeție și activități recreative desfășurate în râul Nădrăgel.
Programul taberei a avut și o componentă liturgică. În fiecare dintre cele trei zile a fost săvârșită Sfânta Liturghie, iar numeroși copii s-au spovedit și s-au împărtășit.
Despre Vicariatul Ortodox Ucrainean
Vicariatul Ortodox Ucrainean al Patriarhiei Române reunește aproximativ 80% din etnicii ucraineni din România, care sunt și ei majoritar ortodocși.
Slujbele sunt oficiate în limba ucraineană de către preoți din comunitate. Instituția deservește credincioși din zona de nord și vest a țării – din Maramureș, Crișana, Transilvania și Banat.
Foto credit: Facebook / Vicariatul Ortodox Ucrainean





