Permanența Consiliului Eparhial la Galați

La Galați a avut loc astăzi, 12 iulie 2012, Permanența Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, premergătoare a întrunirii Consiliului Eparhial, după cum informează TRINITAS TV.

În deschidere a fost organizată o procesiune cu icoana Maicii Domnului – Prodromița, o copie a celei athonite, aflată în patrimoniul Arhiepiscopiei.

În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian și membrii Consiliului Eparhial au participat în Catedrala arhiepiscopală la Sfânta Liturghie.

Înaltpreasfinția Sa, în cuvântul de învățătură, a realizat un istoric al Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului-Prodromița.

Lucrările Permanenței s-au ținut la Centrul eparhial. După Acatistul Maicii Domnului – Prodromița a urmat prezentarea unui scurt material documentar și a fost vernisată o expoziție de fotografii în care au fost prezentate sediile protoieriilor Eparhiei Dunării de Jos.

Permanența Consiliului Eparhial a analizat și problemele cu care se confruntă unele parohii din punct de vedere pastoral și economic-financiar.

Comentarii Facebook


Știri recente