Permanența Consiliului Eparhial la Galați

La Centrul Eparhial din Galați a avut loc, vinerea aceasta, Permanența Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, premergătoare întrunirii Consiliului Eparhial. În deschiderea lucrărilor, membrii permanenței, dar și protopopii din Eparhie, au participat în Catedrala arhiepiscopală la Sfânta Liturghie, oficiată în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian. La final a fost săvârșit Acatistul Maicii Domnului „Prodromița”, după cum aflăm de la TRINITAS TV.

În cadrul dezbaterilor au fost semnalate diverse aspecte de ordin liturgic, pastoral, misionar, educațional și filantropic ce au caracterizat activitatea parohiilor și a mănăstirilor Arhiepiscopiei Dunării de Jos, în contextul anului omagial al Sfinților Împărați. Pe ordinea de zi s-au aflat și probleme legate de reinventarierea și conservarea obiectelor de patrimoniu, precum și de grija față de cimitirele ortodoxe.

Permanența Consiliului Eparhial a analizat și problemele cu care se confruntă unele parohii din punct de vedere pastoral și economic-financiar.

Comentarii Facebook


Știri recente