Digisport a relatat joi povestea mijlocaşului Gloriei Buzău care demonstrează că sportul şi credinţa nu fac notă discordantă. Ataşat de valorile Bisericii Ortodoxe, Iulian Roşu nu s-a ferit să-şi mărturisească convingerea religioasă. „Absolut nimic nu poți face fără El”, a spus Iulian.
„Consider că e foarte important să mărturisesc credința pe care o am. Îi respect și pe toți ceilalți credincioși de altă religie, fiecare dintre noi e liber, dar pentru mine e esențial să mărturisesc credința în Dumnezeu”, a declarat fotbalistul Gloriei Buzău.
La 26 de ani, Iulian este dublu campion în Liga 1 cu FCSB şi Astra, iar în prezent evoluează la Gloria Buzău sub comanda lui Ilie Stan.
Fotbalistul precizează că s-a bucurat de ajutorul familiei care l-a sprijinit necondiţionat. Cu o notă de umor, Iulian a povestit că tatăl lui nu ajungea la toate meciurile sale pentru că uneori „meciul lui era în Biserică”, fiind preot în capitală. Dar „rămânea alături de mine doar prin rugăciuni”, a adăugat fotbalistul.
Fiind fiu de preot, slujbele au reprezentat un firesc pentru fotbalistul care şi-a făcut junioratul la Steaua.
„Când eram mic, tata era preot de spital, la Sfânta Maria. Mi-am petrecut copilăria pe holurile spitalului pentru că mergeam mult pe la el. Nu era cel mai fericit loc, dar eu eram fericit că-L găsesc pe Dumnezeu”, a relatat mijlocaşul.
A fost impresionat de suferinţa pacienţilor din spital. „Eu mă duceam, stăteam, dar apoi plecam acasă. Dar ei tot acolo rămâneau și îi regăseam a doua zi. Ei acolo locuiau. (…) Șapte ani am mers în acel loc”.
Anul acesta, Iulian a mers împreună cu tatăl său să împartă credincioşilor din parohie Lumina de la Ierusalim şi Paşti (pâine binecuvântată), în contextul stării de urgenţă impusă de pandemie.
„Nu aș fi putut să stau în casă, parcă nu puteam să stau să văd slujba de Înviere la televizor, așa că m-am dus cu tatăl meu să împart Lumină”.
Experienţa din noaptea de Paşti a fost emoţionantă pentru fotbalistul Gloriei Buzău. „Citeam o bucurie foarte mare pe chipul oamenilor când luau Lumină de la noi, am luat-o ca pe un semn de la Dumnezeu, pentru că Lumina înseamnă Dumnezeu. Au realizat că Dumnezeu e cu noi”.
Iulian Roşu
S-a născut în anul 1994, în capitală. Şi-a făcut junioratul la Steaua Bucureşti. A debutat în Liga 1 într-un meci cu FC Braşov, în anul 2011.
Este fiul preotului Daniel Roşu de la Parohia Sfânta Treime – Dudeşti din Bucureşti.
A absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport, iar în prezent studiază Teologia.
Sursă foto: Digisport.ro