Pelerini pe „Drumul Crucii”, la Mănăstirea Hodoş Bodrog: Galerie Foto

Sute de credincioşi au participat la pelerinajul „Drumul Crucii” organizat în Vinerea Mare la cea mai veche mănăstire din ţara noastră cu viaţa monahală neîntreruptă, Hodoş Bodrog.

Tradiția procesiunii „Drumului Crucii” de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog datează din anul 1925, de pe vremea episcopului Grigore Comșa.

Din anul 2000, procesiunea este organizată pe drumul de la mănăstire spre satul Bodrogul Nou, drum pe care au fost amplasate 14 cruci, în amintirea Pătimirilor Mântuitorului.

Procesiunea din acest an a fost condusă de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

În meditaţia adresată pelerinilor, ierarhul a vorbit despre semnificaţia şi puterea Crucii în viaţa credincioşilor.

El a afirmat că „Drumul Crucii este o însoțire a Mântuitorului spre Ierusalimul cel ceresc”.

„Datoria noastră este de-a ne asuma crucea împreună cu Hristos pentru a fi părtași bucuriei Învierii”, a spus Preasfinţia Sa.

La finalul procesiunii, Preasfinţitul Părinte Emilian a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei şi a urat tuturor celor prezenţi „un praznic cu multă bucurie şi lumină”.

Foto credit: Arhiepiscopia Aradului

Comentarii Facebook


Știri recente