Pelerini din Maramureș și Sătmar, în Țara Sfântă

În perioada 10-18 octombrie, Preasfințitul Iustin Sigheteanul, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, se află în pelerinaj în Țara Sfântă, însoțit de corala „Arhanghelii” a preoțimii din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, monahi, preoți și credincioși, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

În prima zi a pelerinajului, vineri 11 octombrie, au fost vizitate următoarele locuri din Țara Sfântă: Sfânta Cetate a Ierusalimului – Poarta de Aur prin care a intrat Mântuitorul în ziua Floriilor; Poarta Sfântului Ștefan sau a leilor, locuința Sfinților Părinți ai Maicii Domnului unde s-a născut Preacurata; Drumul Crucii – locul condamnării lui Iisus, Ecce Homo – îmbrăcarea cu mantie roșie a Mântuitorului, încununarea cu spini, luarea crucii pe umeri, Pretoriul – temnița în care a fost închis Mântuitorul și Baraba, porțiune de pe Drumul Crucii cu pavaj original, locul primei căderi a Domnului sub greutatea crucii, locul întâlnirii cu Maica Sa, urma mâinii Domnului sprijinindu-se de zid, luarea crucii de către Simon Cirineanul, întâlnirea Domnului cu Veronica și imprimarea feței Mântuitorului pe Maramă, întâlnirea cu femeile care plângeau, cea de-a treia cădere a Domnului sub greutatea crucii, Biserica Golgotei, a Sfântului Mormânt și Sfintei Învieri – Golgota – locul dezbrăcării Domnului și locul răstignirii pe cruce, stânca în care a fost înfiptă crucea, Piatra Ungerii cu miresme înaintea înmormântării, Capela Sfântului Mormânt al Domnului nostru Iisus Hristos.

Apoi, în următoarea zi de pelerinaj, au fost vizitate: Biserica Nașterii Domnului Iisus Hristos, Grota Laptelui, Câmpul păstorilor, Peștera Magilor, Mănăstirea „Sfântul Teodosie”, Mănăstirea „Sfântul Sava”, Peșterile „Sfântul Nicolae”, „Sava”, „Ioan Damaschin” și ale altor sfinți, Moaștele „Sfântului Sava”.

Comentarii Facebook


Știri recente