Pelerini bucureșteni la Vlădeni și Prislop

Parohia „Sfântul Nicolae” – Dintr-o Zi din centrul Capitalei a organizat la finalul săptămânii trecute un pelerinaj pe urmele părintelui Arsenie Boca, pelerinaj care a cuprins și vizitarea casei memoriale a părintelui Dumitru Stăniloae, dată fiind legătura strânsă dintre cei doi, informează Ziarul Lumina.

„La Vlădeni am văzut camera unde părintelui Dumitru Stăniloae îi plăcea să lucreze. Am stat de vorbă cu câțiva vecini care l-au cunoscut pe părintele Stăniloae și care dădeau mărturii despre cum părintele avea obiceiul să vină în fiecare vară la casa părintească și să meargă printre vecini, precum făcea în copilărie. Am vizitat și biserica pe care părintele Dumitru Stăniloae a adus-o în localitate și care a fost prima biserică parohială pe care patriarhul Justinian a sfințit-o. În această biserică, lângă iconostas, a fost așezat un tablou cu chipul părintelui Stăniloae și un volum din Filocalie, pentru a rămâne în conștiința comunității”, a precizat pr. paroh Vasile Ioana, de la Biserica „Sfântul Nicolae” – Dintr-o Zi.

La pelerinaj au participat peste 100 de oameni, mulți dintre enoriași mergând și cu mașinile personale.


Știri recente

Binele de știut matinal: 5 știri într-un minut

Începe săptămâna cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Patriarhul României: Credința puternică, rugăciunea stăruitoare și postul deplin alungă demonii „Credința puternică, rugăciunea stăruitoare și postul deplin alungă demonii”, a subliniat duminică Preafericitul Părinte Patriarh…