Pelerinajul istoric: Moaștele Sfântului Dimitrie ajung sâmbătă la Biserica Icoanei

Un alt eveniment din cadrul pelerinajului istoric dedicat împlinirii a 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou la București va avea loc sâmbătă. Racla cu cinstitele moaște va ajunge la Biserica Icoanei din Sectorul 2 al Capitalei.

„În anul 1774 pentru prima dată în Mitropolia Ungrovlahiei a fost pictat chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, în pridvorul Bisericii Icoanei. Este prima reprezentare a acestui sfânt în Biserica din Muntenia”, a amintit preotul paroh Liviu Nechita la Trinitas TV.

Moaștele Sfântului Dimitrie vor ajunge la Biserica Icoanei sâmbătă, la ora 16:00 și vor fi aduse de o delegație condusă de Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul.

După o procesiune în jurul bisericii, moaștele vor fi duse în interiorul lăcașului de cult unde va avea loc o rugăciune de binecuvântare și un cuvânt al ierarhului. Apoi, racla va fi așeazată spre cinstire în baldachinul din curtea bisericii.

În acest timp, în biserică va fi oficiată Taina Sfântului Maslu.

Moaștele Sfântului Dimitrie vor rămâne la Biserica Icoanei până în jurul orei 21:00, în funcție de numărul închinătorilor.


Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene

Comentarii Facebook


Știri recente