Pelerinajul ca scop în sine nu ne mântuiește, le-a amintit vineri dimineață pelerinilor prezenți la Iași Mitropolitul Gheorghios de Kitrus, Katerini și Platamonas din Biserica Ortodoxă a Greciei.
„Săvârșim noi un pelerinaj al duhului, al adevărului, al recunoașterii și urmării voinței divine?”, a întrebat IPS Gheorghios în predica rostită de sărbătoarea Sfintei Parascheva.
„Dacă da, atunci fiecare, poate purta un anume loc de pelerinaj în interiorul său, câtă vreme trupul și existența noastră întreagă se arată a fi temple ale Duhului Sfânt. Dar dacă urmărim locul și forma exterioară a pelerinajului, la oricât de multă sfințire am participa, ea nu lucrează în noi transformator”.
„Asta nu înseamnă, însă, că locul nu are importanță, unicitate, caracter sacru”, a continuat Înaltpreasfinția Sa. „Însă nici un loc sfânt și nici un sfânt, cum este Sfânta Parascheva aici la Iași, nu ne poate ajuta, dacă nu trăim după voia lui Dumnezeu”.
26 de ierarhi slujesc la Catedrala Mitropolitană din Iași de sărbătoarea Sfintei Parascheva. Alături de cei români se află și ierarhi din Grecia, Bulgaria, Siria sau Tanzania.
„Pelerinajul nostru la Sfânta Parascheva, nu separă materialul de spiritual, realitatea trupească de cea sufletească, cele trecătoare de cele veșnice”, a mai spus ierarhul grec.
„Aceasta întrucât pelerinajul lui Dumnezeu către noi, prin venirea Fiului lui Dumnezeu în trup omenesc, vizează întreaga noastră ființă. Iisus Hristos se întrupează și sfințește omul ca o singură realitate”, a explicat IPS Gheorghios.
„În acest sens în Biserică, noi nu ne rugăm lui Dumnezeu doar în ascuns, în taina sufletelor noastre, ci aprindem lumânări, inspirăm tămâie ca simbol al bunei-miresme dumnezeiești, ascultăm cântându-se psalmi, ne împărtășim dintr-o Singură Pâine și dintr-un Potir de obște. Așadar, pelerinajul creștin se referă și la trup și la suflet, iar toate se fac spre unirea în Duh și în Adevăr cu Dumnezeu Izvorul sfințeniei”.
Pelerinajul ca scop în sine nu ne mântuiește
„Pelerinajul ca scop în sine nu ne mântuiește. Printr-un astfel de pelerinaj noi nu putem depăși însușirile, legăturile şi limitele noastre firești, neamul și originea noastră, tradițiile și cultura specifică fiecărui neam”, a subliniat mitropolitul grec.
Mitropolitul Gheorghios a explicat că mântuirea unui suflet se face prin:
- Prezența lui Dumnezeu în noi.
- Acceptarea și participarea în mod activ la chemarea Lui de a deveni fii Lui.
- Alegerea de a-L trăi pe Dumnezeu ca prioritate în viețile noastre.
- Hotărârea de a ne încrede în El și de a ne pune păcatele la picioarele Lui.
„Pelerinajul autentic se împlinește prin moartea patimilor, a egoismului și a sentimentului că totul se abordează prin cunoaștere rațională. Învierea duhovnicească a ființei umane, așadar, se face atunci când omul iubește și se împărtășește de darul Adevărului, adică darul lui Hristos pentru ca El să locuiască în noi și noi toți să fim fiii Săi. Se realizează dacă ne închinăm lui Dumnezeu în Duh, adică dacă dorim să împlinim și să trăim voia lui Dumnezeu în viața noastră”.
Citește cuvântul integral.
Vezi mai multe imagini de la eveniment pe portalul Doxologia.
Foto credit: Doxologia / Tudorel Rusu