Pelerinaj pentru preotese clujene

Protopopiatul Cluj II a organizat un pelerinaj de o zi pentru preotesele preoţilor pensionari şi pentru preotesele văduve. Preotesele au vizitat Mănăstirea Rebra-Parva, judeţul Bistriţa Năsăud, unde grupul format din 24 de persoane a asistat la slujba Sfintei Liturghii, la sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

Preotesele au admirat complexul monahal şi s-au bucurat de ospitalitatea stareţului Chiril Zăgrean şi a părintelui Mina. Grupul s-a îndreptat apoi spre casa memorială a marelui romancier Liviu Rebreanu, unde prof. Ilovan a vorbit despre scriitor. A urmat un popas la casa memorială a poetului George Coşbuc. Pelerinajul a continuat la Salva, la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii”, unde preotesele s-au bucurat de ospitalitatea obştii aflate sub ascultarea stareţei Emanuela Moisa. Ultima oprire, în drum spre Cluj-Napoca, a fost Biserica „Sfântul Andrei” din Beclean, unde părintele Claudiu Zinveliu se afla cu câţiva tineri şi copii la Centrul de Tineret al bisericii.

Comentarii Facebook


Știri recente