Pe urmele Mântuitorului Hristos. PS Macarie și un grup de români din Suedia în pelerinaj la Locurile Sfinte

PS Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord se află zilele acestea, alături de aproape 100 de clerici și credincioși din Suedia, într-un pelerinaj la Locurile Sfinte.

Pelerinajul a început în Nazaret, unde a început și istoria mântuirii neamului omenesc prin întruparea Mântuitorului, continuând cu cetățile Galileii în care a propovăduit Mântuitorul Hristos, cu vizitarea Muntelui Tabor, a Iordanului, Ierihonului, Betleemului, Ierusalimului, a Așezămintelor românești din Ierihon și Ierusalim și a Mănăstirilor Sfântul Sava, Sfântul Teodosie și Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustia Iudeii.

Pelerinii au fost primiți cu multă bucurie de stareții mănăstirilor vizitate și s-au închinat la Hozeva și la racla cu moaștele Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 5 noiembrie 2017, Episcopul Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica Sfântului Mormânt după ce în ajun, ierarhul însoțit de clericii din grupul de pelerini, a fost primit în audiență de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil  al III-lea al Ierusalimului.

Ierarhul a adresat, în timpul călătoriei, mai multe îndemnuri duhovnicești credincioșilor.

Părintele Episcop Macarie a explicat că pelerinajul corespunde condiției profunde a creștinului în lume și că destinația finală este cetatea Ierusalimului ceresc: Străini și călători suntem pe acest pământ, după cuvântul Apostolului (Evrei 11, 13). Ajungând la cetatea Ierusalimului de aici, din această lume, ne cutremurăm de urmele lăsate de Domnul pe Drumul Crucii, și ne aducem aminte că adevărata noastră țintă, destinația călătoriei noastre este cetatea Ierusalimului Ceresc, Împărăția Cerurilor.

Totodată, Preasfințitul Macarie și-a exprimat dorința de a organiza pelerinaje în Țara Sfântă și pentru românii din celelalte țări nordice.

Este o mare bucurie, pentru noi, românii din țările scandinave, să putem vizita împreună, în frățietate, Locurile Sfinte unde Hristos a lucrat mântuirea noastră. De această dată, cu mila Domnului, am putut face aceasta cu surorile și frații români din Suedia. Să ne ajute Preamilostivul Dumnezeu să putem organiza, pe viitor, astfel de pelerinaje, și pentru românii din Danemarca și Norvegia. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru acest mare dar și îi pomenim cu drag pe toți în rugăciune, a mai spus ierarhul.

Foto Credit: episcopiascandinavia.se

Comentarii Facebook


Știri recente