Patriarhul Teoctist, 108 ani de la naștere

S-au împlinit marţi 108 ani de la nașterea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist.

Repere biografice

Patriarhul Teoctist – Teodor Arăpașu – s-a născut în data de 7 februarie 1915 în satul Tocileni, județul Botoșani. A fost cel de-al zecelea copil al familiei Dumitru și Marghioala Arăpașu.

Al cincilea patriarh al României a intrat în mănăstire fiind numit frate la Mănăstirea Vorona în anul 1928, apoi la Mănăstirea Neamț în anul 1931.

A absolvit Seminarul Monahal de la Mănăstirea Cernica în anul 1940. A fost tuns în monahism la Bistrița, județul Neamț, sub numele Teoctist în data de 6 august 1935 și hirotonit ierodiacon în data de 4 ianuarie 1937.

În anul 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din București, absolvind studiile de licență în 1945. În paralel, a îndeplinit diferite funcții administrative în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

La data de 1 martie 1945 a fost transferat la Centrul Eparhial din Iași, fiind hirotonit ieromonah în data de 25 martie 1945 și hirotesit arhimandrit în 1946.

Între anii 1945-1947 a fost preot slujitor, iar apoi mare Eclesiarh la Catedrala Mitropolitană din Iași și Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor (1946-1948). În această perioadă a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din Iași. În data de 28 februarie 1950 a fost ales în funcția de episcop-vicar patriarhal cu titlul Botoșăneanul, iar la data de 5 martie 1950 a fost instalat în această demnitate.

În timpul cât a fost episcop vicar patriarhal, Patriarhul Teoctist a fost și secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din București (1950-1954 ) și a condus diferite sectoare din cadrul Administrației Patriarhale.

În data de 16 septembrie 1962 a fost  instalat ca Episcop la Arad (ales la data de 28 iulie ) unde a păstorit 10 ani (între decembrie 1969 – decembrie 1970, locțiitor de Episcop la Oradea). La 25 februarie 1973 a fost înscăunat în funcția de Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei (28 ianuarie)

9 octombrie 1977 este data la care Patriarhul Teoctist este intronizat în demnitatea de Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei (ales la 25 septembrie). Începând cu luna iulie a anul 1980 și până în ianuarie 1982 a îndeplinit și funcția de locțiitor de Mitropolit al Ardealului.

După moartea Patriarhului Iustin (31 iulie 1986) a devenit locțiitor de Patriarh, iar în data de 9 noiembrie 1986 a fost ales, iar la 16 noiembrie a fost  întronizat ca Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

În perioada 7-9 mai 1999  Patriarhul Teoctist a primit la București vizita Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea.

După 21 ani de păstorire ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarh Teoctist a trecut la cele veșnice în data de 30 iulie 2007.

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente