Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit la slujba săvârşită în noaptea trecerii dintre ani (2023-2024), la Catedrala Patriarhală, un cuvânt despre timp și speranță în care îndeamnă, totodată, la cultivarea păcii și prețuirea sănătății.
Text integral:
Recunoştinţă pentru darul timpului trecut şi speranţă pentru viitor
La trecerea în anul nou, 2024, am mulțumit lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2023 şi ne-am rugat să ne învrednicească să sporim în dreapta credinţă, în dragostea către El şi cea către aproapele şi întru toate faptele bune (Rugăciunea de mulţumire de la Slujbei trecerii dintre ani).
Slujba care a fost săvârşită acum, la trecerea dintre ani, reprezintă o atitudine sau o stare spirituală faţă de timpul anului care s-a încheiat şi faţă de timpul anului care începe. Această slujbă este o punte a recunoştinţei şi a speranţei între ani. De aceea, lucrarea cea mai potrivită pentru petrecerea anului vechi şi întâmpinarea anului nou este rugăciunea de mulţumire săvârşită în Biserica lui Hristos, Împăratul veacurilor (cf. Fapte 1, 7; Evrei 1, 2).
Conform hotărârii Sfântului Sinod nr. 630 din 17 februarie 2011, la Slujba ce se săvârșește în noaptea trecerii dintre ani se citește Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, deoarece la 1 ianuarie sărbătorim Tăierea împrejur și punerea numelui Pruncului Iisus, care înseamnă „Dumnezeu mântuieşte” sau „Dumnezeu este mântuitor”. Prin chemarea stăruitoare a numelui mântuitor al Domnului nostru Iisus Hristos, Creatorul lumii şi Împăratul veacurilor, se sfinţeşte viaţa celor ce se roagă, dar şi timpul şi spaţiul în care se roagă oamenii.
Anul nou în care am intrat este un nou dar pe care-l primim de la Dumnezeu. De aceea, mai ales acum, la cumpăna dintre ani, trebuie să ne gândim mai mult la ceea ce înseamnă darul timpului pentru viaţa oamenilor.
În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur întreabă: „Ce câştig avem de pe urma vieţii acesteia (pământeşti n.n.), dacă nu ne folosim de ea, ca să o câștigăm pe cea viitoare (cerească n.n.)?”[1].
Timpul fiind modul de existenţă al creaturii, veşnicia este modul de existenţă al lui Dumnezeu-Creatorul. Părintele Dumitru Stăniloae spune că timpul este intervalul între apelul iubirii lui Dumnezeu către om şi răspunsul liber al omului către Dumnezeu[2].
Mai precis, Părintele Stăniloae afirmă că: „bucuria iubirii intratreimice coexistă cu aşteptarea răspunsului persoanei omeneşti şi cu tristeţea întârzierii lui: «Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el» (Apoc. 3, 20). Timpul înseamnă pentru Dumnezeu durata aşteptării între bătaia Sa la poartă şi fapta noastră de a o deschide. El nu intră cu forţa în inimile oamenilor. Timpul implică în acest sens şi libertatea şi respectul acordat de Dumnezeu creaturilor conştiente. Unirea cu El în iubire nu se poate realiza fără răspunsul liber al oamenilor la oferta iubirii Sale.”[3].
Deschiderea uşii inimii se realizează prin rugăciune şi prin citirea zilnică a unui text din Sfânta Scriptură, deoarece Dumnezeu Cuvântul este tainic ascuns în Cuvintele Scripturii şi se oferă ca lumină şi hrană pentru suflet şi bucurie a minţii şi a inimii.
În viaţa Bisericii, timpul mântuirii este trăit de omul credincios atât ca răscumpărare, prin pocăinţă, a timpului pierdut în păcat, cât şi ca posibilitate de cultivare a talanților, ca pregătire pentru viaţa de comuniune veşnică în iubire cu Dumnezeu şi cu semenii (cf. Pilda Talanţilor). În Biserică se realizează, de fapt, valorificarea maximă a timpului, ca sfinţire a acestuia („Toată viaţa noastră lui Hristos-Dumnezeu să o dăm” – se cere în ectenie).
Omul poate realiza sfinţirea sa numai prin comuniunea cu Dumnezeu Cel unul Sfânt, Cel bun şi Cel milostiv. Cei mai cunoscuţi sfinţi în Ortodoxie nu sunt cei mai mari erudiţi, ci aceia care au arătat bunătatea lor faţă de ceilalţi. Omul ajunge la sfinţenie după ce se eliberează de mândrie şi de patimile egoiste, iar iubirea şi bunătatea devin normă a vieţii, în timp ce rugăciunea devine respiraţia sufletului său. Astfel, omul însuşi devine rugăciune vie, permanent dialog cu Dumnezeu.
Calendarul Bisericii noastre este ecranul vieţilor sfinţite în timp şi intrate în eternitate, în viaţa veşnică. În „laboratorul” rugăciunii şi al sfinţeniei pe care-l reprezintă Biserica lui Hristos, marii Părinţi duhovniceşti ca purtători ai iubirii şi ai sfinţeniei lui Hristos, devin învăţători şi rugători pentru noi.
Prin urmare, creştinul este chemat să trăiască timpul vieţii sale ca pe un dar primit de la Dumnezeu care însă trebuie cultivat prin iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, pentru a participa la viaţa veşnică din Împărăţia iubirii Preasfintei Treimi. De aceea, toată lucrarea social-filantropică a Bisericii nu are numai o dimensiune morală, ci şi una mistagogică-spirituală, de întâlnire a omului cu Hristos Care-i iubeşte pe săraci şi doreşte să-i ajute prin oamenii milostivi (cf. Matei 25, 31-45).
Anul 2024, în care păşim, este declarat în Patriarhia Română ca An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți. Avem astfel în vedere intensificarea îngrijirii celor aflați în suferință sufletească și trupească. În fiecare an adâncim duhovnicește, teologic și faptic, una dintre temele pe care Biserica le consideră prioritare în pastorație. Dacă anul trecut, 2023, în centrul preocupărilor noastre misionare și cultural-sociale a fost pastorația persoanelor vârstnice, este firesc ca anul acesta să extindem lucrarea noastră pastorală, intensificând, prin cuvânt şi faptă, pastoraţia şi îngrijirea bolnavilor.
De asemenea, să cultivăm pacea inimii noastre primită de la Hristos, prin rugăciune şi fapte bune, şi să ne rugăm pentru pacea între popoare, în aceste vremuri tulburate de conflicte armate. Să preţuim darul sănătăţii şi să arătăm multă responsabilitate pentru sănătatea proprie şi a semenilor noştri.
Să ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvinteze cununa anului în care am intrat, să dăruiască poporului român din ţară, din vecinătatea graniţelor ei şi din diaspora română, credinţă puternică, pace şi bucurie, sănătate şi mult ajutor în toată fapta bună, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire!
La mulţi şi binecuvântaţi ani!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Note:
[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, 90, 3, în colecţia P.S.B., vol. 23, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 1003.
[2] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Dumnezeu este iubire, în revista „Ortodoxia” , XXIII (1971), nr. 3, p. 380.
[3] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, ediţia a 5-a, volumul 1, în colecţia Opere complete, Editura BASILICA, Bucureşti, 2018, pp. 191-192.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene
