Patriarhul reamintește la conferința clericală că anul 2022 este prilej de a reflecta asupra isihaștilor români

Patriarhul României a reamintit luni, la Conferința pastoral-misionară a clerului din Arhiepiscopia Bucureştilor, îndemnul de a folosi Anul omagial și comemorativ 2022 ca prilej pentru a reflecta asupra activității sfinților isihaști de pe teritoriul țării noastre. Preafericirea Sa a subliniat că nașterea Țării Românești a avut loc în plin isihasm, iar primul ei mitropolit, Sf. Ier. Iachint de Vicina, a fost isihast.

Preafericirea Sa a mai afirmat că isihasmul a fost o formă de apărare a Ortodoxiei prin intensificarea rugăciunii: „Când lumea politică se ocupa foarte mult de împărățiile acestei lumi, isihaștii cultivau prezența Împărăției Cerurilor în inimile lor”.

Părintele Patriarh Daniel a amintit că a mai existat apoi o mișcare de înnoire isihastă în secolul al XVIII-lea, „în secolul zis «al Luminilor», când se punea accentul pe rațiunea răzvrătită împotriva lui Dumnezeu, căreia isihasmul i-a răspuns prin rațiunea rugătoare lui Dumnezeu”.

Tema evenimentului este cea a Anului omagial 2022: rugăciunea. Liturghia este forma cea mai înaltă a rugăciunii, în care „se vede că Biserica este conștiința creației”, a afirmat Patriarhul Daniel în deschiderea lucrărilor.

Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum, oficiate la Catedrala „Sfântul Spiridon – Nou”, au precedat cofnerința clericală din Arhiepiscopia Bucureștilor luni, 6 iunie 2022. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

Lucrările, prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, au fost precedate de Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum oficiate la Catedrala „Sfântul Spiridon – Nou”, paraclis patriarhal, din București.

Părintele Patriarh Daniel a transmis un mesaj de binecuvântare a lucrărilor și a vorbit despre rolul rugăciunii în viața Bisericii și a lumii.

„În Liturghia ortodoxă se vede că Biserica este conștiința creației”

„Este foarte important să acordăm multă atenție rugăciunii, care este lucrarea cea dintâi a Bisericii. Și forma cea mai înaltă a rugăciunii Bisericii este Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie euharistică, de mulțumire adusă lui Dumnezeu”, a afirmat Patriarhul României în deschiderea conferinței.

„În Liturghia ortodoxă se vede că Biserica este conștiința creației, pentru că mulțumește lui Dumnezeu nu doar pentru Biserică și activitățile sale, ci pentru întreaga creație, pentru toate cele create de Dumnezeu și se roagă pentru mântuirea lumii întregi. De aceea, trebuie să afirmăm dimensiunea aceasta cosmică a rugăciunii ortodoxe, și apoi să învățăm diversitatea formelor de rugăciune în Biserică”, a adăugat Preafericirea Sa.

Conferința clerului din Arhiepiscopia Bucureştilor se desfășoară la Palatul Patriarhiei din Capitală în perioada 6-7 iunie 2022. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

„Curățirea inimii e scopul principal al celor care se roagă, fie că sunt monahi, fie că sunt mireni”, a mai precizat Părintele Patriarh Daniel. „Postul, rugăciunea, privegherile și toate celelalte nevoințe au ca scop această lucrare, curățirea inimii. Inimii curate i Se descoperă Dumnezeu.”

Rugăciunea, conlucrare a omului cu Dumnezeu

„Sf. Grigorie Palama spune că, atunci când omul se roagă, activitatea nu este a lui singur, nu este el singurul care lucrează când se roagă, ci în rugăciune lucrează și Dumnezeu, Care trimite harul iubirii Sale milostive în inima celui care se roagă. Deci rugăciunea nu este o lucrare pur omenească, este o conlucrare a sufletului cu Dumnezeu”, a adăugat Preafericirea Sa.

Cuvântul de deschidere și mesajul Părintelui Patriarh Daniel au fost urmate de prezentarea mai multor referate de către clerici din eparhia Bucureștilor. Unul dintre referate a fost prezentat de Părintele Profesor Gheorghe Holbea, care a vorbit despre Sf. Vasile de la Poiana Mărului, cu accent pe rolul rugăciunii în viața creștinului.

Conferința clerului din Arhiepiscopia Bucureştilor se desfășoară luni și marți la Palatul Patriarhiei. În prima zi s-au întâlnit clericii din București și județul Ilfov, iar marți se întâlnesc cei din județul Prahova.

Vezi și:

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente