Patriarhul Justinian – 36 ani de la trecerea la Domnul

Astăzi s-au împlinit 36 de ani de la trecerea la Domnul a Patriarhului Justinian Marina. În biserica Mănăstirii bucureștene „Radu Vodă”, acolo unde se află și mormântul celui de-al treilea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, seminariști și credincioși au participat la o slujbă de pomenire.

Justinian Marina este singurul patriarh înmormântat în alt loc decât în Catedrala patriarhală. El a lăsat prin testament să fie înhumat la Mănăstirea „Radu Vodă”.

„Fericitul întru pomenire Justinian Marina și-a ales încă din timpul vieții ca loc de veșnică odihnă mănăstirea Radu Vodă și pentru a o salva în vremurile acelea grele pe care o traversa România comunistă atunci când regimul totalitar aflat la putere dărma multe biserici așa după cum dorea să dărâme și mănăstirea Radu Vodă”, a spus pentru TRINITAS TV Părintele Arhim. Timotei Aioanei, Mare eclesiarh al Catedralei patriarhale și Exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

În ciuda tuturor încercărilor, în cei 29 de ani de patriarhat, Justinian Marina a ridicat prestigiul Ortodoxiei românești în lumea creștină.

Patriarhul Justinian Marina s-a născut pe 22 februarie 1901, în satul vâlcean Suești. A condus Biserica Ortodoxă Română în perioada 1948-1977.

Comentarii Facebook


Știri recente