Sâmbătă, 28 iunie 2008, patriarhul ecumenic Bartolomeu I va merge la Roma, pentru a participa la deschiderea anului jubiliar al Sf. Ap. Pavel. Sanctitatea Sa va fi prezent la Vecernia prilejuită de sărbătoarea Sf Ap Petru și Pavel, prezidată de către Papa Benedict XVI, în Basilica „Sfântul Paul din afara zidurilor”. A doua zi, 29 iunie a.c., patriarhul ecumenic va participa la Mesa solemnă în Basilica Vaticanului, oficiată de către Papa Benedict XVI. Patriarhul ecumenic și Papa vor ține un cuvânt de învățătură, vor rosti crezul niceo-constantinopolitan și vor binecuvânta credincioșii împreună. Anul jubiliar al Sf. Ap. Pavel va sta sub semnul unității tuturor creștinilor, Papa Benedict XVI manifestându-și dorința de a lucra pentru unitatea Bisericii, continuând eforturile Papei Ioan Paul al II-lea. La manifestări vor fi prezenți și reprezentanții celorlalte Biserici și comunități creștine.
Mitropolitul Antonie la Ungheni: Comunitățile cresc când oamenii își trăiesc viața în jurul Sfântului Altar
„Comunitățile își împlinesc rostul și cresc atunci când oamenii își trăiesc viața în jurul Sfântului Altar, purtându-și împreună bucuriile și încercările”, a spus Mitropolitul Antonie al Basarabiei marți, cu prilejul vizitei pe care a făcut-o…
Prima ediție a Taberei Youth ROARCH a reunit 35 de tineri români din Marea Britanie
Prima ediție a Taberei Youth ROARCH s-a desfășurat în perioada 21-23 iulie, în apropiere de Londra, reunind 35 de copii și tineri români din mai multe parohii ale Arhiepiscopiei Marii Britanii și Irlandei de Nord.…
Să fim mărturisitori ai lui Hristos: Mitropolitul Andrei la hramul mănăstirii pe care a ctitorit-o în satul natal
Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a oficiat joi Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena”, pe care a ctitorit-o în satul natal – Oarța de Sus, județul Maramureș. Părintele mitropolit i-a avut alături pe…
PS Teofil Trotușanul: Creștinii sunt chemați să caute întâlnirea cu Hristos Cel Înviat
Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, i-a îndemnat miercuri pe credincioșii Parohiei „Sfânta Mironosiță Maria Magdalena” din Onești, să caute întâlnirea cu Hristos Cel Înviat. Părinte episcop a oficiat Sfânta…
Să avem grijă ca să nu-L pierdem pe Domnul din brațele inimii noastre, din pricina păcatelor, îndeamnă Episcopul Ignatie
„Să avem grijă ca să nu-L pierdem pe Domnul din brațele inimii noastre, din pricina păcatelor pe care le săvârșim”, a îndemnat Episcopul Ignatie al Hușilor, miercuri, de sărbătoarea Sfintei Mironosițe Maria Magdalena. Preasfinția Sa…




