Patriarhul Ecumenic, Arhiepiscopul Atenei şi papa Francisc s-au întâlnit în insula Lesbos

Papa Francisc s-a aflat sâmbătă, 16 aprilie 2016, în insula grecească Lesvos. Vizita a avut ca scop sensibilizarea comunităţii internaţionale faţă de problema refugiaţilor.

„Nu vă pierdeți speranța!”, este unul din mesajele transmise de papa Francisc sutelor de refugiați aflați în Lesbos.

Suveranul Pontif, împreună cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, şi Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, într-o alocuţiune comună transmisă astăzi, i-a încurajat pe oamenii care au fugit din calea războiului să nu-şi piardă speranţa în căutarea unei vieţi mai bune.

„Am venit aici pentru a atrage atenția întregii lumi asupra acestei grave crize umanitare și pentru a cere fierbinte rezvolvarea ei. Ca oameni de credință, dorim să ne unim vocile și să vorbim deschis în numele vostru. Sperăm că lumea va deveni atentă față de aceste situații în care lipsurile sunt tragice, cu adevărat disperate, și că va răspunde într-un mod demn de umanitatea noastră comună. Acesta este mesajul pe care doresc să vi-l transmit astăzi: Nu vă pierdeți speranța!”, a spus papa Francisc.

La rândul său, Patriarhul Ecumenic i-a asigurat pe refugiați că nu sunt uitați și i-a îndemnat să își pună speranța în Dumnezeu.

„Am călătorit până aici ca să vă spunem că ne pasă. Am călătorit până aici pentru că lumea nu v-a dat uitării. Împreună cu frații noștri, papa Francisc și Arhiepiscopul Ieronim, suntem aici ca să ne exprimăm solidaritatea și sprijinul pentru poporul grec care v-a primit bine și a avut grijă de voi. Suntem aici ca să vă aducem aminte că Dumnezeu rămâne liman și putere”.

Cei trei întâistătători creștini au binecuvântat zeci de imigranți și au dat mâna cu ei. Ei au avut și o întâlnire cu Premierul grec, Alexis Tsipras.

Mesajul comun al celor trei conducători religioși a fost și un semnal adresat autorităților europene pentru ca acestea să-i trateze cu respect și demnitate pe imigranți.

La finalul vizitei, cei trei întâistătători au rostit câte o rugăciune în portul din Mytilene, capitala insulei Lesbos, unde s-au rugat pentru sufletele refugiaților care și-au pierdut viața în Marea Egee, în timp ce încercau să ajungă în Europa.

Vezi şi: Patriarhul Ecumenic, Arhiepiscopul Atenei şi papa Francisc se vor întâlni în insula Lesbos

Sursa foto: protothema.gr, romfea.gramen.grwww.news.varadiovaticana.va

Comentarii Facebook


Știri recente