Patriarhul Daniel: La Duminica a treia din Post nu este vorba de răstignirea lui Hristos, ci de o încurajare a creștinilor

„Duminica Sfintei Cruci nu trebuie confundată cu sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci din 14 septembrie”, a subliniat Patriarhul Daniel care a explicat că această sărbătoare este o încurajare la mijlocul Postului Mare.

„La Înălțarea Sfintei Cruci se citește Evanghelia pătimirilor Mântuitorului Iisus Hristos și a jertfei Lui sângeroase pe Cruce, de aceea și veșmintele purtate atunci sunt roșii la culoare. Însă, la Duminica a 3-a din Post nu este vorba de răstignirea lui Hristos pe Cruce”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel duminică, la Paraclisul Reședinței Patriarhale.

„Este vorba de sensul duhovnicesc al Crucii în viața creștinului, de răstignirea patimilor egoiste, a păcatului – prin rugăciune și post, prin rugăciune și pocăință, prin rugăciune și împărtășire cu Sfintele Taine. Este vorba de transformarea iubirii egoiste în iubire smerită și darnică sau jertfelnică”, a continuat Patriarhul.

„Este vorba de o încurajare a creștinilor aflați în Postul Sfintelor Paști”.

„În mijlocul Postului, se scoate semnul Sfintei Cruci în mijlocul bisericii arătând că aceasta este deodată semnul Pătimirilor, dar și al Învierii lui Hristos. Această Cruce a lui Hristos este împropriată, este interiorizată în viața fiecărui creștin care postește”, a subliniat Patriarhul României.

Crucea împodobită cu flori de la Paraclisul „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. ©Ziarul Lumina

Pomul din mijlocul Postului

Părintele Patriarh a amintit că Sfinții Părinți ai Bisericii mai dau un înțeles duhovnicesc acestei sărbători. În mijlocul Raiului era Pomul Vieții din care, prin nepostire, neascultare și nepocăință protopărinții Adam și Eva nu au ajuns să guste, iar Hristos, Noul Adam, prin ascultare desăvârșită și smerenie până la moarte pe Cruce, a dobândit viața veșnică pentru umanitate prin Sfânta și slăvita Lui Înviere.

„De aceea, unii Sfinți Părinți au numit Sfânta Euharistie instituită de Hristos în noaptea dinaintea Sfintelor Sale Pătimiri ca fiind Pomul Vieții dăruit celor care cred în El și Îl iubesc pe el”, a spus Patriarhul Daniel.

„În mijlocul Raiului, în mijlocul zilei – la ceasul al șaselea, protopărinții Adam și Eva prin neascultare au întins mâinile și au luat din pomul oprit. Hristos, în mijlocul zilei – în ceasul al șaselea, prin smerită ascultare, Și-a întins mâinile pe Cruce și ne-a dăruit mântuirea sau unirea omului cu Dumnezeu. De aceea, în mijlocul postului se află Pomul acesta al Crucii dătătoare de viață”.

Steag de luptă

„Sfinții Părinți ai Bisericii mai spun că după cum un împărat biruitor pe câmpurile de luptă, înainte de a intra într-o cetate, trimite mai întâi steagurile și semnele împărătești, tot așa acum, în mijlocul Postului, Biserica pune în mijlocul credincioșilor semnul biruinței lui Hristos asupra păcatului și a morții ca să prevestească astfel pătimirile și slăvita sa Înviere”.

„Ortodoxia nu a despărțit niciodată Crucea de Înviere și Învierea de Cruce pentru că în lucrarea jertfelnică a lui Hristos este tainic ascunsă slava Învierii. De aceea, în noaptea de Paști, când proclamă Învierea, preotul ridică Sfânta Cruce și lumânarea în văzul tuturor și spune ‹Hristos a înviat!›. Deci, în Cruce este ascunsă puterea Învierii, iar la Înviere se arată slava Sfintei Cruci”.

Patriarhul și-a încheiat predica prin îndemnul de a reflecta în această duminică asupra legăturii dintre Cruce și Înviere, prin cântarea: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim”.

PF Daniel la Paraclisul „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale în Duminica Sfintei Cruci, 27 martie 2022. ©Ziarul Lumina

Patriarhul a vorbit și despre cele patru etape ale mântuirii prezentate în textul evanghelic al Duminicii Sfintei Cruci, subiect despre care poți afla mai multe aici.

Vezi și Patriarhul Daniel: 12 citate de întărire duhovnicească despre Sfânta Cruce

Foto: Arhivă ©Basilica.ro / Raluca Ene

Comentarii Facebook


Știri recente