Patriarhul Daniel către pelerini: Suntem liberi în măsura în care iubim pe Dumnezeu şi pe semeni

Cuvântul Patriarhului Daniel către Pelerini

Adevărata libertate este aceea de a iubi pe Dumnezeu în rugăciune şi pe semeni prin fapte bune, le-a spus Patriarhul Daniel miilor de pelerini aflaţi pe Colina Bucuriei.

Când scăpăm din ispite, din griji deşarte şi mergem spre Dumnezeu atunci suntem cu adevărat liberi.  Intensitatea libertăţii noastre se măsoară după măsura intensităţii iubirii smerite şi milostive, a spus Preafericirea Sa.

Cuvintele au fost rostite de Întâistătătorul Bisericii noastre astăzi, 8 aprilie 2017, la finalul Pelerinajului de Florii din Capitală la care au participat peste 950 de preoţi din Bucureşti şi Ilfov, precum şi mii de pelerini.

În cuvântul său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre dimensiunea duhovnicească şi teologică a pelerinajului. Patriarhul nostru a făcut referire şi la perioada în care tradiţia procesiunii a fost întreruptă de regimul comunist, timp de 60 de ani.

Regimul comunist a interzis în 1948 pelerinajul de Florii. Noi l-am reînnodat în anul 2008, după 60 de ani de întrerupere. Prin aceasta am arătat că restabilim tradiţia creştină sănătoasă, pentru că atunci când suntem liberi avem mai multă responsabilitate deoarece ne va întreba Dumnezeu: ce ai făcut cu libertatea ta? Libertatea ta te-a apropiat de Dumnezeu sau te-a îndepărtat de El? Libertatea ta te-a apropiat de semeni sau ai devenit egoist şi te-ai îndepărtat de ei mai mult?

Noi creştinii nu avem cetate stătătoare aici pe pământ, ci suntem pelerini. Înaintăm spre patria cerească definitivă şi ultimă, Ierusalimul din Ceruri. Ierusalimul pământesc este doar o prefigurare a Ierusalimului Ceresc.

Prin toate Sfintele Taine, şi mai ales prin Sfânta Liturghie, noi înaintăm spre Împărăţia Cerurilor şi o pregustăm prin pacea, bucuria şi lumina pe care o dăruieşte Hristos Domnul celor ce îl iubesc pe El, împlinesc poruncile Lui şi se împrătăşesc cu Trupul şi Sângele Lui pentru că El ne dăruieşte prin Sfânta Euharistie arvuna vieţii veşnice, a precizat Preafericirea Sa.

În omilia sa, Patriarhul Bisericii noastre a explicat simbolismul stâlpărilor şi a ramurilor de salcie. Despre acestea a spus că sunt simbolul credinţei, dar şi simbolul virtuţilor pe care noi le-am adunat prin post, prin spovedanie, prin împărtăşire mai deasă, prin fapta bună, prin cuvântul bun.

Toate acestea sunt flori de lumină ale credinţei adunate timp de 40 de zile în sufletele noastre. Aceste flori ale credinţei şi ale nevoinţelor le oferim Mântuitorului ca semn de mulţumire şi, în acelaşi timp, devin cerere adresată Lui spre a sfinţi viaţa noastră şi a ne dărui bucuria Sfintelor Paşti.

În ceea ce priveşte semnificaţia duhovnicească a salciei, Patriarhul României a evidenţiat că aceasta ne duce cu gândul la smerenie, semnifică mlădierea şi prospeţimea.

Salcia se aseamănă cu omul care a postit mult, a îngenuncheat de multe ori, a făcut multe metanii şi care are o frumuseţe interioară duhovnicească. Salcia mai are şi un simbol al faptei bune care prinde rădăcini oriunde o aşezi.  Aşa şi un creştin bun, evlavios se adaptează în orice situaţie şi dacă udă cu lacrimile pocăinţei şi cu lumina rugăciunii locul în care se află devine roditor, frumos şi smerit.

Pelerinajul de Florii a început prin oficierea slujbei Vecerniei în biserica Mănăstirii Radu Vodă, urmată de sfinţirea stâlpărilor (ramuri de finic şi de salcie).

Începând cu ora 16:15, procesiunea, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a pornit spre Catedrala Patriarhală pe următorul traseu:

Mănăstirea Radu Vodă → Bd. Mărășești → Bd. Dimitrie Cantemir → Str. Bibescu Vodă → Str. Șerban Vodă Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou   Str. Principatele Unite → Str. Ienăchiță Văcărescu → Str. Sfânta Ecaterina → Biserica Sfânta Ecaterina Paraclis Universitar  → Str. Bibescu Vodă → Colina BucurieiCatedrala Patriarhală.

Foto Credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente