Patriarhia Română rămâne instituția cu cea mai mare contribuție la creșterea numărului donatorilor de sânge din țară

Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au prezentat recent raportul pe anul 2023 al Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”. Prin intermediul acesteia, Patriarhia Română rămâne instituția cu cea mai mare contribuție la creșterea numărului donatorilor de sânge din țară și unul din cei mai importanți sponsori ai centrelor de transfuzii din România.

Anul trecut au fost organizate 16 ediții (sau acțiuni) ale campaniei, în cadrul cărora 4.500 de persoane au donat aproximativ 2025 litri de sânge.

„Toți acești donatori au răspuns astfel chemării adresate de Patriarhia Română și de Centrele de Transfuzii, pe fondul unei lipsei acute a sângelui și a derivatelor din sânge din sistemul medical românesc”, a explicat, pentru Trinitas TV, Constantin Jinga, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Naționale.

O acțiune importantă de anul trecut a fost cea prin care 1000 jandarmi din toată țara au donat sânge în sprijinul victimelor, al salvatorilor și al eroilor pompieri.

Tot anul trecut, campania a aniversat un deceniu de activitate printr-un eveniment organizat la Palatul Patriarhiei, în prezența Episcopul Vicar Patriarhal Varlaam Ploieșteanul.

Donare de sânge la Academia de Poliție în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!” a Patriarhiei Române. Foto: Trinitas TV / Andreea Sava

Din 2013 și până în prezent, în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!” a Patriarhiei Române, s-au derulat 44 de ediții în cadrul cărora au fost colectați peste 24.000 de litri de sânge. Numărul donatorilor fideli depășește 50.000.

De asemenea, Patriarhia Română a sprijinit, începând din anul 2018 și până în prezent, proiectul de dotare cu echipamente și aparatură medicală a Centrelor de Transfuzii din București, Ploiești, Constanța, Cluj și a Centrului de Transfuzie Sanguină al M.Ap.N.

Cum se desfășoară campania

„Campanii de donare de sânge se desfășoară în mod curent în București și în județul Prahova, dar s-au organizat campanii de donare de sânge și în cele 41 de județe ale României, dar și în afara țării, în Germania, Franța, Anglia, Italia, Spania”, a explicat voluntarul coordonator Constantin Jinga.

„Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale se ocupă de buna organizare a acestor campanii și de furnizarea unor produse importante în procesul de donare: apă, ceai, suc, cafea, dulciuri și fructe.”

„Principalii beneficiari sunt cele peste 60 de spitale din Municipiul București, spitale unde consumul de sânge este extraordinar de mare, pe fondul unor intervenții și proceduri medicale foarte complexe, în special operații chirurgicale”, a subliniat reprezentantul campaniei.

Ediție a Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!” a Patriarhiei Române realizată în colaborare cu Jandarmeria Română în 2023. Foto: Ziarul Lumina / Luiigi Ivanciu

Printre beneficiari se numără Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic de Urgență București, Spitalul Universitar de Urgență și Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila”.

Obiectivele campaniei

„În primul rând, dorim să mărim numărul de donatori de sânge din România, prin creșterea gradului de conștientizare în societate asupra importanței actului de donare de sânge, un act medical foarte nobil”, spune Constantin Jinga.

„În al doilea rând, dorim să creștem numărul de instituții partenere cu care Patriarhia Română să colaboreze pe viitor. Dorim să conștientizăm cu privire la rolul donatorului de sânge, care, prin gestul său nobil, poate salva până la 3 vieți și să continuăm strângerea de fonduri pentru dotarea cu echipamente medicale a centrelor de transfuzii teritoriale.”

Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale sunt mereu alături de donatorii de sânge, cărora le oferă dulciuri și băuturi necesare în acest proces. Foto: Ziarul Lumina / Luiigi Ivanciu

Coordonatorul voluntarilor care se ocupă de Campania „Donează sânge, salvează o viață!” le-a transmis mulțumiri tuturor instituțiilor partenere.

„Buna colaborare pe care am avut-o cu aceste instituții încă de la început și în special în ultimul an a fost datorată faptului că împărtășim valori comune: credința în Dumnezeu, iubirea de neam și dorința de a ajuta fiecare om în suferință”, a spus Constantin Jinga.

Printre partenerii Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!” se numără Academia de Poliție „Al.I. Cuza”, Facultatea de Pompieri din Capitală, Jandarmeria Română, Academia Tehnică Militară, Academia de Studii Economice, Poliția de Frontieră, Serviciul de Telecomunicații Speciale.


Doar 2% din populația României donează sânge, față de media de 10% înregistrată la nivelul Uniunii Europene.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene (deschidere articol)

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente