Parteneriat între Centrul Santa Elena şi Nepsis Torrent, Spania

Sâmbătă, 04 iunie 2016, Grupul de tineri Nepsis Torrent şi copiii şcolii parohiale din Torrent, Spania, împreună cu Părintele paroh Vasile Pop şi credincioşi ai parohiei, au efectuat o vizită la Centrul de bătrâni Santa Elena din Torrent.

În cadrul întâlnirii, directoarea centrului, doamna Consuelo Vilaplana, a făcut un scurt istoric al centrului cu o vechime de 90 ani. În continuare, copiii și tinerii au oferit flori, bomboane și dulciuri bătrânilor din centru, aducându-le o bucurie deosebită. La finalul întâlnirii, s-au conturat bazele unui parteneriat bazat pe voluntariat între Centrul Santa Elena și Nepsis Torrent, constând în implicarea directă a tinerilor în programul centrului, având posibilitatea de a ajuta personalul centrului în activitățile legate de recreerea și îngrijirea vârstnicilor.

Activitatea a făcut parte din proiectul Nepsis  Fii mângâierea aproapelui tău!, alături de acțivitățile dedicate Zilei copilului și Seara de rugăciune pentru pruncii avortați. Acestor activități le vor urma şi altele în zilele următoare în Parohia Torrent: colaborarea cu Asociația Si a la Vida! în cadrul proiectului Spei Mater cu privire la lupta contra avortului (10-12 iunie 2016) și Campania de donare de sânge (14 iunie 2016, Torrent).

Comentarii Facebook


Știri recente