Parteneriat Biserică-Școală la Câmpulung Moldovenesc

Așezământul social-filantropic „Sfinții Români” din Câmpulung Moldovenesc este locul în care elevii claselor a VIII-a se pregătesc gratuit pentru examene. La inițiativa părintelui paroh Ilie Macar, profesorii de limba română și de matematică oferă săptămânal meditații. Tinerii primesc teme pentru acasă și sunt îndemnați să lucreze cât mai multe exerciții pentru a fi mai buni la examene, informează „Ziarul Lumina”.

Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Câmpulung Moldovenesc vine în sprijinul elevilor din clasa a VIII-a care se pregătesc pentru examene. Meditațiile au loc într-un cadru prielnic, în așezământul social al parohiei, ocrotit de Sfinții Români. Părintele paroh Ilie Macar ne-a spus că acest hram oferit casei sociale a fost dat anul trecut cu prilejul sfințirii noii clădiri. „Cu ajutorul lui Dumnezeu, anul trecut au fost finalizate lucrările așezământului social-filantropic închinat Sfinților Români. Sfințirea a fost oficiată, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în ajunul sărbătorii Sfinților Români din anul 2012”, a declarat pr. paroh Ilie Macar. În luna octombrie a anului 2012 au fost cumpărate două table didactice pentru desfășurarea unor activități instructiv-educative și cultural-misionare. Tot atunci a fost încheiat un parteneriat între Asociația Frăția Ortodoxă „Sfinții Apostoli Andrei și Filip” a parohiei „Sfântul Nicolae”, din Câmpulung Moldovenesc, și Colegiul Silvic „Bucovina”. Meditațiile sunt destinate atât elevilor de la Școala Generală „Bogdan Vodă”, cât și celor de la Colegiul Național „Dragoș Vodă”. „Ne-am bucurat de multă deschidere din partea prof. Belamia Ichim, directorul Școlii «Bogdan Vodă», și din partea ing. dr. Cristian Cuciureanu, directorul Colegiului Silvic «Bucovina». Au răspuns cu multă bunăvoință și iubire jertfelnică prof. Belamia Ichim, prof. Lăcrămioara Iftime, prof. Georgeta Otcu și prof. Marcela Norocel. În baza acestui parteneriat se desfășoară activități de pregătire la matematică și limba română”, a afirmat parohul Bisericii „Sfântul Nicolae”, care a explicat în continuare că Biserica a contribuit de-a lungul vremii la dezvoltarea și formarea poporului român.

„Biserica a menținut ființa neamului”

„Poetul Mihai Eminescu a afirmat că «Biserica Ortodoxă este Maica spirituală a neamului românesc». Cunoaștem din istorie că mai bine de un mileniu, poporul român s-a format în identitatea lui etnică și spirituală cu ajutorul Bisericii Ortodoxe. Până a avea state naționale feudale, am avut Biserica, care a menținut ființa neamului. Prin Biserică s-a format spiritualitatea poporului român. În zilele noastre, când se adâncește o prăpastie artificială între cult și cultură, trebuie să îi apropiem pe copii de biserică. Cu toții trebuie să înțelegem că în viața poporului român nu a existat niciodată un antagonism între stat și Biserică, cu excepția perioadei comuniste”, a amintit pr. paroh Ilie Macar. Pregătirea la limba română și matematică pentru elevii de la școlile generale se desfășoară în fiecare miercuri, de la ora 16:00. În fiecare vineri, în așezământul social are loc programul „Hristos împărtășit copiilor”, la care participă 30 de elevi din clasele V-VIII. Ei învață cântările Sfintei Liturghii, precum și multe aspecte ale vieții creștine. În această activitate sunt implicați profesorii Camelia Nuțescu și Daniela Tudorean. „Este foarte important ca elevii de clasa a VIII-a să facă o lecție practică de religie, atât în semestrul I, cât și în semestrul al II-lea”, a mai adăugat pr. paroh Ilie Macar.

„Prin educație putem dezvolta inteligența și gândirea copiilor”

Pentru prof. de matematică Maria Macar prezența la meditațiile din fiecare miercuri reprezintă o modalitate prin care îi poate ajuta pe elevi, mai ales că a observat că mulți dintre ei progresează: „M-am gândit că aceste meditații pot fi o jertfă pentru a înainta din punct de vedere spiritual. Este o mare satisfacție când vezi mulțumirea pe chipurile copiilor atunci când înțeleg noțiunile predate și exersate”. Prof. de religie și limba română Marcela Norocel ne-a mărturisit că elevii vin cu mult drag la orele de pregătire. Enumerând motivele pentru care vine alături de ceilalți profesori în fața elevilor, prof. Marcela Norocel ne-a declarat: „Consider că prin educație putem dezvolta inteligența și gândirea copiilor”. Ioana Olariu, elevă în clasa a VIII-a A la Școala Generală „Bogdan Vodă” se pregătește la limba română și la matematică pentru examenele din acest an. Tânăra a mărturisit că orele de pregătire au ajutat-o să înțeleagă mai bine materia de la școală, mai ales că meditațiile au loc într-un loc prielnic studiului. „Profesorii ne ajută să înțelegem mai bine noțiunile predate la școală. Îmi doresc să iau note mari la examen pentru a urma cursurile unui liceu bun. Personal, sunt recunoscătoare profesorilor care vin să ne învețe și să ne facă să înțelegem anumite neclarități din materii”, a spus Ioana Olariu.

Comentarii Facebook


Știri recente