Parohia Olari din Capitală va organiza un concurs de toacă

Biserica Olari va organiza pe 28 mai ediția a 4-a a Concursului „Răsună toaca pe pământ și-n cer”, în parteneriat cu Protoieria Sector 2 Capitală. Evenimentul va avea loc prin Centrul Social Educațional „Adorno”.

Programul va începe la ora 15:00, iar premiile vor fi acordate de către Protoieria Sector 2 Capitală.

„Prin acest concurs ne propunem sublinierea importanței, frumuseții și măiestria creștinilor ortodocși, care, prin baterea în toaca de lemn ne cheamă la biserică și anunță începerea rugăciunii în biserici și mănăstiri”, este menționat într-un comunicat al parohiei.

Concursul se va organiza pe mai multe categorii de vârstă:

  • Copii până la 10 ani;
  • Copii între 10 – 14 ani;
  • Tineri între 14 – 18 ani;
  • Tineri între 18 – 30 ani;
  • Adulți peste 30 ani.

Pentru informații și înscriere, sunați la 0724.021.117, pr. Antoniu Ciocoiu  și/sau email: [email protected].

Foto credit: Doxologia

Comentarii Facebook


Știri recente