Părinții Paisie Olaru și Dionisie Ignat sunt propuși pentru canonizare, anunță Mitropolitul Teofan

Părinţii Paisie Olaru, Ilie Cleopa şi Dionisie cel orb de la Colciu sunt propuşi pentru canonizare, a declarat, vineri, la Botoşani, Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei, informează Agerpres.

Conform sursei citate, declaraţia a fost oferită în contextul vizitei la Biserica Sfântul Gheorghe din municipiul Botoşani, aflată în proces de reabilitare.

„Nădăjduim, nu în cel mai scurt timp, că nu ardem etapele, să avem încă trei case memoriale legate de părintele Paisie Olaru, de părintele Ilie Cleopa şi de părintele Dionisie cel orb de la Colciu, toţi trei pornind din această zonă, trei părinţi care sunt deja propuşi pentru a fi canonizaţi în anul 2025, peste patru ani, când se împlinesc 100 de ani de la obţinerea rangului de patriarhie şi cred că 140 de ani de la obţinerea autocefaliei”, a precizat mitropolitul.

„Şi se va marca, dacă Dumnezeu rânduieşte acest moment, prin canonizarea mai multor personalităţi ale vieţii noastre bisericeşti, printre care cei trei pe care i-am amintit şi care s-au născut în această zonă”, a afirmat mitropolitul Teofan.

Înaltpreasfinţia Sa şi-a manifestat speranţa că, până la momentul canonizării, toate cele trei case memoriale vor fi finalizate, pentru a se alătura astfel caselor memoriale dedicate fostului Patriarh Teoctist, de la Tocileni, şi Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, de la Crăiniceni-Horodiştea.

Despre propunerea părintelui Cleopa Ilie pentru canonizare a vorbit, la începutul anului, Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul, care a anunţat şi alte două nume: Pr. Dumitru Stăniloae şi Arhim. Gherasim Iscu.  Însă, este pentru prima oară când sunt anunţate numele celorlalţi doi mari duhovnici români din zona Botoşaniului.

Pr. Paisie Olaru

S-a născut în 20 iunie 1897, la Stroieşti, com. Lunca, jud. Botoşani.

A intrat în obştea Schitului Cozancea-Botoşani în anul 1921, iar un an mai târziu a fost tuns în monahism ca schimonah, primind numele de Paisie.

A fost hirotonit diacon în 14 octombrie 1943 şi preot la în data de aprilie 1947. A fost egumen al schitului timp de un an, între 1947-1948.

În 1948 s-a retras la Mănăstirea Neamţ, între anii 1949-1953 a vieţuit la Mănăstirea Slatina-Suceava, iar din 1954, la Mănăstirea Sihăstria. Între anii 1972-1984 a vieţuit la Schitul Sihla. A trecut la cele veşnice în data de 18 octombrie 1990 la Mănăstirea Sihăstria.

Părintele Dionisie Ignat

Părintele Dionisie Ignat s-a născut la 22 septembrie 1909, în comuna Vorniceni din judeţul Botoşani.

În anii ’20 a plecat împreună cu fratele său în Sfântul Munte, fiind tuns în monahism în 1927.

Prețuit de călugări și pelerini din toată lumea, Părintele Dionisie s-a remarcat în cei 78 de ani de viețuire monahală în Sfântul Munte Athos, ca un mare sihastru, duhovnic al multor părinți athoniți, stareți, ieromonahi, pustnici, monahi și pelerini.

Era recunoscut ca un iscusit lucrător al rugăciunii lui Iisus. La el se spovedea și Părintele Iosif Vatopedinul, ucenicul Sfântului Iosif Isihastul. Părintele Dionisie avea strânse legături duhovnicești și cu Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Ieroschimonahul Ioan Guțu și cu Arhimandritul Petroniu Tănase, starețul Schitului românesc Prodromu.

Între cei care au primit sfaturi de la Părintele Dionisie Ignat se numără și moștenitorul coroanei britanice, Prințul Charles, care a participat la înmormântarea duhovnicului.

Părintele Dionisie a trecut la cele veşnice în 28 aprilie/11 mai 2004, la vârsta de 95 de ani, fiind considerat drept unul din cei mai mari duhovnici ai Sfântului Munte Athos.

Sursa foto: Doxologia.ro (Starețul Dionisie Ignat de la Colciu şi Părintele Cleopa Ilie în faţa chiliei Sfântul Gheorghe de la Colciu, 1977)

Sursă foto: Doxologia

Comentarii Facebook


Știri recente