Părintele Sorin Mihalache la New York despre trei mari pericole pentru suflet: plăcerea, averea și puterea

Arhid. Sorin Mihalache se află în Statele Unite ale Americii pentru o serie de conferințe și ateliere.

În cadrul conferinței susținute la Rochester, New York, părintele arhidiacon a semnalat, printre altele, trei mari pericole care pândesc orice suflet în societatea actuală: plăcerea, averea și puterea.

Tema întâlnirii a fost „Bruiajele lumii și fragmentarea lăuntrică”. Au participat tineri din Toronto și New York, membri ROYA.

Remarcând că „omul își dă astăzi toată puterea pe altarul profesiei”, părintele a spus „această dorință de accedere la ceva mai mare e un pericol pentru toată lumea”.

Arhid. Sorin Mihalache în conferință la Rochester. ©Mitropolia celor două Americi

În acest context, Arhid. Sorin Mihalache prezentat cele trei mari ispite în ordinea „periculozității” lor pentru suflet.

„Prima este plăcerea. Cine biruie plăcerea are o anumită erudiție (…) Plăcerea, în general îi corupe pe cei simpli. Intelectualul s-ar putea să fi biruit plăcerea. Nu bea, nu mănâncă peste măsură, nu vorbește urât, nu cade pradă furiei. Prin depășirea plăcerilor carnale, se vede că este un om mai rafinat”.

„După plăcere vine averea. (…) Capcana averii e un pic mai rafinată. Nu e vorba de iubirea simplă de bani, ci de tablouri scumpe, obiecte prețioase, apartamente, lucruri de calitate, restaurante foarte scumpe”.

„După ce biruim și averea, este una mai periculoasă. E puterea”, a menționat părintele profesor.

„Puterea e o ispită foarte greu de biruit”, a semnalat arhidiaconul, citând-ul pe Dacher Keltne.

„Puterea este un gen de ispită care se manifestă în toate formele. Există puterea politică sau administrativă, există o putere care vine din cunoaștere, care ne pândește pe noi, profesorii (…) există o putere care vine din frumusețe (…) dar există una mai înpăimântătoare, puterea duhovnicească care poate să piardă pe cineva”.

În acest sens, el a amintit că „smerenia este mai mare decât facerea de minuni, cunoașterea păcatelor depășește orice virtute”, iar „conștiința nevredniciei ne măsoară autenticitatea vieții spirituale”.

Gazda conferinței care a avut loc la începutul lunii septembrie a fost Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Treime” din Rochester, New York.

Foto credit: Mitropolia celor două Americi

Comentarii Facebook


Știri recente