Părintele Ioan Sauca de la Consiliul Mondial al Bisericilor a primit „Crucea șaguniană pentru clerici”

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a acordat Părintelui Ioan Sauca, Secretarul general interimar al Consiliului Mondial al Bisericilor, distincția „Crucea șaguniană pentru clerici”.

Distincția reprezintă aprecierea Mitropolitului Ardealului pentru activitatea și realizările Preotului Profesor Ioan Sauca.

„Crucea șaguniană pentru clerici” este cea mai înaltă distincție a mitropoliei.

Ceremonia a avut loc în reședința mitropolitană, după oficierea Sfintei Liturghii de duminică.

Preotul Ioan Sauca a discutat cu ierarhul despre misiunea Bisericii Ortodoxe în lume şi în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor, precum şi despre dialogul cu celelalte confesiuni creștine, precizează Ziarul Lumina.


Preotul Ioan Sauca s-a alăturat Consiliului Mondial al Bisericilor în 1994 și, începând din 2014, a devenit Secretar general asociat pentru educație și formare al acestei organizații. El este și profesor de Misiologie la Institutul Ecumenic din Bossey (Elveția), pe care îl conduce din 2001.

În trecut, părintele Ioan Sauca a predat Misiologie și Ecumenism la Facultatea de Teologie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, ulterior devenind consilier patriarhal la Sectorul Relații Interbisericești al Patriarhiei Române.

A studiat la Facultatea de Teologie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din cadrul Universității din București și are un doctorat de la Universitatea din Birmingham (Marea Britanie), cu o teză despre implicațiile misionare ale eclesiologiei ortodoxe.

Părintele Ioan Sauca este primul român și primul ortodox, care a ocupat o funcția de Secretar general la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB).

Foto credit:  Facebook / Mitropolia Ardealului

Comentarii Facebook


Știri recente