Părintele Iconom Stavrofor Aroneasa Aron a trecut la cele veșnice

Părintele Aron Aroneasa s-a născut în data de 10 septembrie 1950 în comuna Retiș, județul Sibiu, din părinții Eufimia și Emil Aron. A fost absolvent al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca și al Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu, promoția 1974.

În data de 29 septembrie 1974 a fost hirotonit diacon de către Preasfințitul Părinte Emilian Birdaș, Episcop al Alba Iuliei, iar în 30 septembrie același an a fost hirotonit preot de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Nicolae Mladin, pentru parohia Șaeș din Protopopiatul Sighișoara.

Din 1976 activează în Parohia Albești, Protopopiatul Sighișoara. A fost o stâncă de granit pe care s-a sprijinit cu tare multă nădejde edificiul Bisericii Ortodoxe din Albești, unde a zidit din temelie o monumentală biserică, ce face o cinste deosebită, prin măreția și grandoarea ei, localității susmenționate și Bisericii noastre Românești.

Este de prisos a vorbi despre jertfa incomensurabilă pe care vrednicul Părinte Aron împreună cu bunii săi credincioși au depus-o pentru ridicarea bisericii în perioada de tristă amintire a comunismului.

Părintele Aron a adormit întru Domnul în ziua de 9 mai 2013, la vârsta de 63 de ani, după ce a fost cercetat la patul de suferință de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei.

Comentarii Facebook


Știri recente